R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

În Ciocănești am întâlnit un om

În expediția pe bicicletă din nordul României, de astă-vară, una din opriri, neplanificată, a fost în Ciocănești, un sat din județul Suceava. Iar întâmplarea - de fapt, ce-i aia întâmpl...

Jocul de-a gigicontra

Chestia e că noi nu avem nici o direcție. Începem să luăm atitudine după cum ne bagă ăștia-n gură, de la teveuri ori ziare, știrea sau evenimentul. Și ar fi okey dacă „domnii” respect...

E o lume care mușcă. Poate fi și altfel

Câinele. Cel mai bun prieten al omului. Se zice. Și chiar și este, dacă e crescut de tine sau dacă materialul genetic pe care îl poartă câinele respectiv e de așa natură. Altfel, nici vorbă...

Fericit pentru o zi. Negociind cu Ăla

Bine, mă, am pus-o așa, de titlu, ca să dea bine. O zi? Glumești? O oră, hai, măcar cîteva minute. Te rog. Măcar atît. O clipă, se poate măcar o clipă să mă lași să fiu fericit? Să-mi...

Ascunși în spatele cuvintelor, oamenii nu mai știu să iubească

Din când în când ajung la Valea Miții, acolo unde avem o mică grădină, în curtea cuiva. Opresc mașina în fața porții, apoi cobor să deschid poarta. Dincolo de poartă e Pată. Nu știu ce...

Să vină americanii, ne-am dorit. Şi au venit. Acum nu mai putem scăpa de ei

E adevărat, fără ajutorul americanilor, în cel de-al II-lea Război Mondial, am fi fost sclavi ai Reich-ului. Au venit americanii, şi acum, din sclavi ai Reich-ului, am devenit fraierii americani...

Baladă pentru momentul următor

Mîine de-ar fi să mor, mi-ar părea rău doar de lucrurile pe care nu le-am făcut. Nu de alea care le-am făcut și pe care alții mi le reproșează. Eu nu pot să-mi reproșez nimic. Poate, doar ...

Între două maluri. Ori, între două ape. Tot pe acolo

Sentimentul acela de pierdere. Debusolare. Delir. De sictireală completă. Nemulțumire. Fără speranță. Cînd simți că nimic nu te mai poate surprinde. Cînd nimic nu mai este surprinzător. C...

Momente de izvor

Cînd te trezești dimineață, cu acea speranță în priviri. Și în gînduri. Că azi va fi altfel. Că se va întîmpla. Că va fi Ziua. Și trece, ziua, și nu se întîmplă nimic și secundă ...

Arta conversației

Nu. Nu este vorba de cartea Ilenei Vulpescu, care, în trei rînduri, spune tot despre euforia educației - ”cînd te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie, mai ales atunci, să-ţi îndrepţi o...