DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Ascunși în spatele cuvintelor, oamenii nu mai știu să iubească

pataDin când în când ajung la Valea Miții, acolo unde avem o mică grădină, în curtea cuiva. Opresc mașina în fața porții, apoi cobor să deschid poarta. Dincolo de poartă e Pată. Nu știu ce nume i-au dat stăpânii lui (ce urât sună “stăpân”), însă eu îi spun Pată. Un ditamai câinele ciobănesc. Când aude sunetul mașinii, începe să se agite, apoi, când mă vede, se învârte nebun în micul spațiu din jurul cuștii, nebun de bucurie că sunt acolo, apoi îi dă de știre pisoiului din curte cum că am sosit. Pisoiul, căruia îi spun, simplu, Țiț, vine repede, cu coada pe post de antenă, în întâmpinare. Mă apropiu de ei. Prima oară, dacă am la mine, îi dau de mâncare lui Pată, apoi lui Țiț. Evident, halesc repede papa primită, apoi sunt cu ochii lipiți de mine. Țiț, pentru că el e liber, e tot timpul lângă picioarele mele. Fac doi pași la stânga, vine și el și se așază lângă mine. Fac un pas lateral, se ridică și vine și el, vorbindu-mi. Fac un pas în spate, se ridică și mă urmează. Un metru. Nu contează. Să fie lângă mine. La câțiva metri depărtare, Pată, pentru că el nu e liber, mă urmărește cu privirea, tăcut, dar zâmbind. Știe că am să fiu iar lângă el, chiar și doar în trecere, pentru câteva secunde, sau pentru câteva minute, atunci când mă opresc să mă joc și să vorbesc cu el. Se lipește de mine, se încolăcește în jurul meu, și mă despart cu greu de el. Pată nu se împotrivește. Știe că trebuie să plec – eu nu locuiesc acolo. Însă mă urmărește cu privirea atât de intens, că n-am cum să nu aud vocea lui interioară mulțumindu-mi pentru puținul timp pe care l-am petrecut împreună. Țiț e și el acolo, conducându-mă.

Nu, eu nu locuiesc acolo. Pată și Țiț nu sunt ai mei, doar doi prieteni cu care mă întâlnesc, din când în când. Însă, de fiecare dată când sunt lângă ei, simt dragostea lor necondiționată învăluindu-mă. Și le dăruiesc, la rându-mi, dragoste. Iar asta e tot ce așteaptă de la mine. Și, spre deosebire de oameni, care pozează tot timpul pe rețelele de socializare (iar asta pentru că, față în față, e greu să ascunzi cine ești), creând-și o altă față, una cu care să impresioneze, Pată și Țiț nu știu așa ceva. Ei nu pozează. Mă privesc, cu limba atârnând sau cu capul în jos, însă sincer. Ei, nefiind oameni, n-au învățat să mintă. Ei, nefiind oameni, n-au învățat să ceară ceva în schimb, așteaptă doar să fii lângă ei. Atât. Și pot să aștepte zile, săptămâni, luni în șir, pentru câteva minute petrecute împreună. Pată și Țiț, nefiind oameni, n-au învățat să aibă prejudecăți, n-au învățat să judece. Ei nu văd altceva decât pe acel cineva drag lor. Atât. Nu-i interesează ce ești, nu-i interesează ce poți să le dai, nu-i interesează ce zice lumea, nu-i interesează să se ascundă după cuvinte sau imagini. Ei n-au învățat să fie falși. Iar oamenii numesc aceste ființe animale. Ha! Câtă ipocrizie, câtă nimicnicie! Oamenii nu știu să iubească necondiționat și nu oferă nimic, decât dacă primesc cel puțin atât cât oferă. În schimb, au inventat cuvinte care să le gâdile orgoliul nemăsurat. Și își afișează orgoliul pe post de emblemă – “Eu sunt cel mai cel!” Și, ca o etapă firească a mersului lumii, au inventat rețelele de socializare, unde se poate minți liber. Acolo, pe rețelele de socializare, sufletul nu se vede. Și, pentru că oamenii, cei mai mulți dintre ei, nu au suflet, sunt acasă acolo, între biți, ascunși în spatele cuvintelor.

Nu știu. Poate, dacă n-ai fost încă îmblânzit, dacă ești încă sălbatic, asta te apropie mai mult de animale decât de oameni. Da, între timp, trăind între oameni, ai învățat să minți. Oamenii. Animalele nu pot fi mințite. Ele te simt, așa cum ești. Poate ești un animal. Sau, poate, faptul că încă poți să iubești necondiționat te face să fii mai mult un animal, decât un om. Oamenii sunt falși. Rațiunea, cea care “le deschide ochii”, le omoară sufletul… Nu știu. Poate oamenii nu mai sunt oameni.




 
  

1 comentariu

  1. Claudiu says:

    Foarte adevarat si la obiect spus! Ne-am departat mult de puritatea primordiala a lantului (dupa parerea noastra) evolutiv, a tuturor celorlalte fiinte din jurul nostru!

Lasă un comentariu