DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Să vină americanii, ne-am dorit. Şi au venit. Acum nu mai putem scăpa de ei

usa-gunE adevărat, fără ajutorul americanilor, în cel de-al II-lea Război Mondial, am fi fost sclavi ai Reich-ului. Au venit americanii, şi acum, din sclavi ai Reich-ului, am devenit fraierii americanilor. Nu cred că este vreun conflict în lumea asta în care americanii să nu-şi fi vârât coada, evident, ca să ne apere pe noi, restul, amărâţii, care nu suntem în stare. Aşa că vin ei, salvatorii lumii, şi ne apără până nu mai ştim cum să facem să scăpăm întregi şi nevătămaţi de la atâta apărare americană. Evident, aşa tari cum se dau, cam au luat bătaie pe tot locul unde s-au băgat, chiar dacă operaţiunile lor militare sunt traduse ca fiind victorii răsunătoare. Victorii? Dacă e să privim din punctul de vedere al câştigul scos de pe urma conflictelor, da, pot fi numite victorii. În rest, au cam luat bătaie. Iar acum vor să-şi bage coada şi în Siria, că încă de acolo n-au prea luat ce-i de luat. Că cică e nasol dacă s-au folosit arme chimice. Şi e nasol. Dar, dacă oamenii de acolo sunt omorâţi cu arme convenţionale e OK? Adică 10.000 de oameni morţi ca urmare a folosirii armelor chimice sunt mai importanţi decât 100.000 omorâţi de armele convenţionale, arme, probabil, furnizate de americani, ca în toate conflictele din lumea arabă de până acum? La fel ca povestea cu Bin Laden. Cât timp încă se băteau, deci se folosea armament şi muniţie furnizată de afaceriştii americani, era OK, nimeni nu prea voia să-l omoare pe teroristul numărul 1 din lume. Şi atunci se ştia exact unde e, că era pe faţă. Cum s-a terminat conflictul, şi n-au mai avut cui să vândă arme, cum omorârea lui a devenit prioritate. Da, între timp au avut loc şi acele atentate teroriste, atentate mârşave, însă, dacă ai urmărit documentarele realizate de regizorul şi comentatorul politic american Michael Moore, nu poţi să nu-ţi pui un uriaş semn de întrebare. Adică, cât de mult adevăr este în tot ceea ce ne oferă americanii când vine vorba despre războaie, terorişti, atentate? Fiindcă, deşi se alocă sume uriaşe serviciilor secrete americane de securitate, totuşi, securitatea ia-o de unde nu-i. Cu toate că suntem ascultaţi, urmăriţi, filaţi, îndosariaţi, stocaţi, evident, pentru a putea fi apăraţi de ăia răi, totuşi, nu ştiu să fi fost vreun atentat terorist dejucat ori vreun terorist prins, înainte de a apuca să facă rău. După, bineînţeles, americanii îşi umflă muşchii şi le arată ei lor, teroriştilor. Şi atunci, stai şi te întrebi: ştiau americanii cum că urma să se întâmple ceva, dar n-au făcut nimic, pentru a-şi justifica, ulterior, cheltuielile uriaşe ale serviciilor de securitate şi acţiunile de monitorizare a tot ceea ce mişcă în lume? Ori habar n-au avut? Nici nu ştii ce e mai rău – că se fac că nu ştiu şi lasă să moară oameni nevinovaţi, urmărindu-şi interesele, ori că se cheltuie extrem de mulţi bani ca să se prevină orice atentat terorist, dar nu sunt în stare de nimic. Şi, se pare, americanii, împreună cu “aliaţii” lor, se pregătesc de un nou război, în Siria. Evident, ca să-i apere pe sirieni de oamenii răi. Și, după cum zic ei, va fi un război de scurtă durată. Dar cu mulți bani câștigați de pe urma vânzării de armament. Și cu mulţi ani de ocupaţie americană de acum încolo, într-un fel sau altul.




 
  

2 comentarii

  1. Anonymous says:

    e dreptul fiecaruia sa-si exprime opiniile, fie ele formate de la tv, filme, etc. daca calatoresti putin prin lumea asta nu iti poti permite o asemenea analiza sumara sau -primitiva-, lucrurile sunt mult mai complexe decat le putem noi cuprinde. intr-o engleza -occidentala- nu pot decat sa zic citind aceste randuri: waste of time.

  2. erre says:

    Nu te supara, dar nu crezi ca geopolitica este o palarie cam mare pentru tine? Era o vorba, tu ori esti prost ori esti filorus. Vezi vreo alta putere mondiala cu care crezi ca o sa ne fie mai bine? I_am asteptat cu un motiv: cei care ne stapaneau atunci ne omorau cu zile. Acum cand vin nu ne mai place ca America nu ne baga in straita si vrea sa castige si ea ceva daca tot ne face treaba de a ne scapa de haimanalele de la rasarit… Eu zic sa te calmezi sa cantaresti la rece cu mintea ta, ardealul ar trebui sa fie ultimul loc din ro, in care sa gasesti manipularea rusnaca.

Lasă un comentariu