DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Cum e să suni la 112 în Germania și să-ți vină ambulanța la ușă

Sunatul la 112 și rolul de pacient la Urgență într-un spital german – yep! am bifat-o și pe asta, ca experiență a traiului in Bavaria. Asta după ce Maya a decis ieri după-amiază să își încerce puterile și să sară de pe marginea canapelei cu capul înainte. Da, cu mine lângă ea pe canapea. Da, cu mine ca părinte ce nu a fost îndeajuns de rapid să o prindă înainte să se urce pe margine și să plonjeze ca un parașutist din avion. Well, podeaua a fost mai tare ca ea, iar Maya mea a aterizat ca un bolovan, trezindu-se brusc cu sânge șiroind din frunte. Cum părea treabă serioasă – eu vedeam o gaură în cap – am pus instant mâna pe telefon și am sunat la 112. (Fac aici o paranteză să subliniez încă o dată cât de recunoscătoare sunt că serviciul 112 există și că, fiind în UE, funcționează după aceleași reguli în toate țările. Închipuiți-vă cum e să fii în panică și să trebuiască să îți amintești care e numărul de la Urgență, Salvare și toate cele. Poate să vă iasă din prima sau poate nu. Mie-mi pare bine că serviciul 112 a fost inventat și că acolo sunt oameni gata să ajute când primești câte o copită după ceafă de la viață). 

Așa. Deci am sunat la 112, mi s-a răspuns imediat, au urmat două-trei întrebări de rutină, iar apoi mi s-a spus să aștept Ambulanța, care va veni în maxim 10 minute (îmi introduseseră adresa în sistem pentru verificare). Mașina a sosit în 7 minute după ce am încheiat conversația, iar la ușă au sunat trei bărbați- personal pe Ambulanță. Drept să spun, nu știu care ce funcție a avut, care a fost doctor și care nu, și nici nu e relevant. Relevant e doar profesionalismul cu care au tratat cazul, dublat de o porție uriașă de căldură și bunătate. Având în vedere că aveau de-a face cu un copil de nici 3 ani, care urla ca din gură de șarpe speriat de sângele ce-i șiroia în ochi, cei trei adulți au acordat importanță nu doar tratării rănii – care nu era decât o tăietură, cum mi-au explicat imediat, deci no big deal – ci și liniștirii și calmării micului pacient. Ca atare, au transformat totul într-un joc și au coborât la nivelul de înțelegere al unui copil de 2 ani si 9 luni, propunându-i Mayei să o costumeze ad hoc în mumie (că tot a debutat o săptămână de carnaval în Germania). Bandajul pe cap a fost astfel pus fără plânsete și mai violente, iar pe drum spre spital o mănușă de plastic a fost umflată și transformată în balon. Plus că unul din cei trei bărbați a stat mereu cu noi în spate, numărând împreună cu Maya toate semafoarele și curbele până am ajuns. La spital, tot personalul din Ambulanță s-a ocupat de întocmirea actelor necesare și de transmitere a informațiilor către personalul din Urgență, timp în care eu am putut să o țin pe Maya în brațe, instalate comod într-o sală de tratament. Maya a fost supusă unui prim control, am primit același diagnostic – tăietură care necesita trei copcii. Cum vârsta pacientului era mică, a mai primit un pahar de plastic și o siringă de unică folosință, plus alte două mănuși – baloane, cu care să se joace cât am așteptat să fim tratați. Și chiar am așteptat, atât pănă să își facă efectul anestezicul, cât și pănă a fost acordat ajutor cazurilor cu adevărat urgente. Dar rana a fost în final cusută, copilul fericit, noi părinții și mai fericiți. În total, am stat la spital 2.5 ore. Fără să ne agităm prea mult, asta pentru că din start ni s-a explicat că tăietura e minoră și nu-i nevoie decât de niște copcii și spray lipicios. Și pentru că am fost tratați foarte amabil și cu căldură de către întreg personalul medical.

Diferența între Germania și România 

Cât am trăit și locuit în România, am fost nevoită să sun de mai multe ori la 112 și să solicit Ambulanța, atât pentru mine, cât și pentru cei dragi mie. De fiecare dată, am fost tratată politicos și amabil, iar mașina a venit în foarte scurt timp de la solicitare, lucruri pentru care iar sunt recunoscătoare și le apreciez. Diferența între serviciile medicale de care am beneficiat aseară în Germania și cele din anii trecuți, în România, au constat în cazul meu în doza uriașă de căldură și umanitate pe care le-am constatat în Bavaria. Și da, contează enorm să simți că oamenii ăia în mâinile cărora te afli empatizează cu tine, cu starea ta nasoală și varză și amărâtă, că le pasă de ce simți și cum te simți.Dar să ne înțelegem – ce zic eu acum aici nu e un reproș față de serviciul 112 și față de Urgența din România – repet, eu am fost tratată de fiecare dată ok. Eu subliniez doar că în România lipsește căldura și empatia, dar lucrul în sine nu mă miră. Suntem o țară inhibată rău când e vorba de asemenea concepte și elemente în programa educațională, de formare. Iar dacă nu le înveți, de unde să-ți vină natural să le aplici? Noi suntem cramponați doar pe structuri rigide, în care cei din bănci – fie ei de ciclu primar ori la facultate – să bage la cap chestii fixe, de la A la Z. Ei bine, eu îmi doresc  mai mult de la țara mea, îmi doresc ca ea să se alinieze la timpul modern, când disciplinele studiate în școală conțin nu doar formule, teoreme și pasaje kilometrice ce trebuie învățate pe de rost, ci și aspecte de empatie și elemente din arta de a fi uman. Vouă nu v-ar plăcea ca, odată ajunși pe mâna unui medic ori a unei asistente, să simțiți că îi pasă de voi, de ce se întâmplă cu voi, de ce simțiți și să vă încurajeze și să vă țină de mână pe tot parcursul tratamentului? Mie mi-ar plăcea mult. Să mă țină de mână strâns și, de n-șpe mii de ori dacă e cazul, să îmi repete privindu-mă drept în ochi că totul va fi ok și că trecem prin apă și foc împreună.


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu