Cum a venit martie, hop s-au încins şi chefurile, de zici că-i sfârşitul lumii fără ele. Şi se umplu restaurantele şi cantinele, banii curg, aşa că patronii îşi ţin banii în buzunare sau pe burtă, fiecare după profil, şi îşi freacă mâinile bucuroşi nevoie mare că le merge. Problema însă e că locurile ăstea, unde se înghesuie purtătorii ăştia de rahat, sunt, de cele mai multe ori, între, lângă sau printre blocuri. Şi se guiţă ei că “ceee, măăăă, că o dată am nu ştiu câţi ani, o dată-i nu ştiu ce sărbătoare de sărbătorit, s-o facem latăăă”, dar pentru locatarii din zonă e de trei ori pe săptămână, şi zău că nu la toţi le plac manelele pe care îşi scutură proştii fleicile spoite şi îmbrăcate ca pomu’ de iarnă. Şi rabzi cât rabzi, până pe la unşpe, doişpe noaptea, da ăştia nu şi nu, că mai au de urlat şi de băut, că dacă nu beau, de unde să vomeze? Aşa şi vinerea trecută, la cantina asta din fix spatele Prefecturii, când au dat iama pruncii în mesele cu mâncare şi băutură, mai ceva ca porcii la troacă. Şi dă-i, şi bea, şi bagă la maţ, apoi, că de aia-i chefu’ chef, au dat muzica la maxim, au deschis uşile şi geamurile, să se audă, şi s-au bulucit afară, să dea şi la alţii. Adică la ăia de încercau să doarmă, că la unu jumate, două noaptea, unii mai vor să şi doarmă. Ce somn, să urle proştii, să ştie lumea că la ei e cheful cel mai tare. Chefu ca şi chefu, da băutură de unde, că minorii parcă “caca, nu-i voie”. Apropo, ăştia n-au părinţi, că, totuşi, să-ţi stea progenitura la chef până dimineaţă, apoi să vină turmentat acasă, eeee, cam cum îi şi asta?
Na, să zicem că ei nu-şi pot forţa neuronul mai mult de atâta, ce să le faci, da’ ăştia cu costume, adică poliţiştii locali sau poliţiştii poliţişti sau jandarmii, ăştia ce naiba fac? Că, din câte se laudă, cică veghează la păstrarea liniştii şi ordinii publice, că aşa-i legea, după ora zece, cam gata cu trămbăleala. Hai unşpe, cât or mai dat de la ei consilierii locali, deşi atâta au învârtit-o şi ăştia, după cum le-au cântat ăi de-s interesaţi să fie chefu’ cât de lung, că nu mai ştii ce şi când au zis. Sau adulmecă şi ei, oamenii legii, cum s-ar zice, damfu de băutură şi “să ne simtem şi noi bine” şi se fac că nu aud şi nu văd. Bine, asta dacă nu scuipă careva seminţe, că pe ăla sar toţi grămadă, cu uniforme cu tot, şi se laudă că l-au prins pe teroristu număru unu, nu alta.
Primăria, Prefectura, Consiliu, nimic-nimic? Păi nu, că noaptea cine-i prost să stea la serviciu? Da, ia să mutăm chefu’ fix în faţă la casa lu’ primar sau prefect sau şef peste oamenii ăia de îşi zic poliţişti sau jandarmi, să vezi atunci cum li se-ncoardă muşchii şi sar cu bulanu’ pe cheflii de numa numa.

S-a făcut destul de mare tamtam, zilele trecute, când doi membri PNL Sălaj, primarul din Bocşa şi viceprimarul din Cehu, au fost prinşi de reporterii unei televiziuni cu raţa-n gură tomna’ în buricul capitalei. Solicitat de jurnalişti cu privire la peneliştii care s-au cazat la hotel pentru a participa la congresul partidului şi au cerut emiterea facturii pe primării, funcţionarul de la recepţie a dat două cazuri concrete, care s-au nimerit a fi taman primăraşul şi viceprimăraşul nostru. Acuma’ bineînţeles că, dacă tot aveau de mers la congres, au ales să meargă mai repede cu câteva zile ca să-şi rezolve unele altele şi din problemele primăriei, sau cel puţin aşa se laudă viceprimarul din Cehu, care s-a jurat să nu facă niciun decont, numa’ să nu dea de bai. Da’ la fel de adevărat e şi faptul că ar fi decontat toate zilele din banii primăriei, dacă nu l-ar fi arătat nimeni cu degetul, că doar nu era să facă factură separată. Primarul din Bocşa, în schimb, s-a simţit prea cu musca pe căciulă ca să mai vrea să facă vreun comentariu, ori poate pur şi simplu l-a durut în bască. De revoltat s-au revoltat câţiva, făcând spume la gură, pe când cei din Bocşa şi-au ridicat primarul în slăvi, că-i om bun şi gospodar. Punctul pe i l-a pus primarul Zalăului, care îi consideră pe amândoi eroi. Nişte statui, ceva?

De 1 Martie, primarul, însoţit de echipa PNL-ului, şi-a pus zâmbetul de zile mari şi a ieşit în centrul Zalăului la pas, în ţol de sărbătoare, la împărţit de mărţişoare doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Tot la împărţit de mărţişoare au ieşit şi agenţii cu alb la caşchetă, dar ei au rămas pe carosabil între maşini, şi nu au oprit decât gagicile. Şi tot pe bulevard au ieşit, în miezul zilei, când e aglomeraţia mai mare, cei de la Citadin împingând două aspiratoare printre tarabe cu mărţişoare şi trecători şi încercând să tragă praful, care mai mult ajungea pe trecători decât în aspirator. Acuma’ nu ştim dacă au ieşit cu ele, fix de 1 Martie, pentru că erau colorate în roşu şi alb. Sau dacă ăsta a fost modul citadinilor de a marca Mărţişorul. Sau dacă au vrut doar să se dea harnici, sperând că or da nas în nas cu primaru’. Sau dacă nu cumva chiar primarul i-a trimis să facă totul lună şi bec înainte să ajungă ei cu mărţişoarele. Sau dacă nu chiar şeful citadinilor a aflat că primaru’ iese la împărţit şi i-a trimis pe post de avangardă. Cert e că au făcut impresie, cu praf cu tot.

Luni, dimineaţa. Emoţii mari la o şcoală dintr-o comună sălăjeană, unde ceapa-i ceapă, nu altceva. Profesorii îşi aşteaptă inspectorul responsabil care le va trasa obiectivele urmărite în inspecţia RODIS, ce va începe în câteva zile. Majoritatea sunt la catedră de ani de zile şi sunt pregătiţi. Mai puţin pentru ce avea să urmeze…Pe la ora unu, apare şi o persoană străină, care intră în unitatea de învăţământ fără să se prezinte şi cere la direcţiune. Se dovedeşte a fi tocmai persoana în cauză. “Nu, nu servesc nimic. Ştiu eu ce mănânc. Sunt la cură de slăbire.” Ajunsă şi în sala profesorală îşi ridică nasul, undeva la nivelul turnului Eiffel, şi îşi începe monologul ce îi lasă pe profesori sideraţi, înghiţind în sec. “Să nu vă închipuiţi că dacă vă comportaţi cu elevii ca nişte monştri, aceştia o să facă pe îngeraşii cooperanţi şi o să vă ajute să vă iasă lecţia model. Nu, nu o să vă ajute deloc. De fapt, am să vorbesc, eu, cu ei şi am să aflu, eu, ce fel de monştri sunteţi, că am să discut personal cu ei şi cu părinţii şi cu autorităţile locale. O să văd, eu, ce colectiv sunteţi voi. Sper că nu vă luaţi, toţi, săptămâna viitoare, concediu medical. Şi documentele să mi le prezentaţi editate la calculator şi scoase la imprimantă, că nu mai suntem în epoca de piatră. Să aveţi mare grijă cum folosiţi tabla, că am să fiu foarte atentă la detalii şi nu am să accept nici o eroare profesională. Şi să nu uitaţi de momentul de spargere a gheţii, de la începutul orei, că e foarte important şi mulţi sar peste el. Şi să nu vă închipuiţi că vă puteţi da inspecţia de grad cu mine, că eu nu sunt decât mentor.” Şi altele de genu’ ăsta, de profesorii au crezut că se află în faţa unui membru al inchiziţiei şi nu al unui reprezentant al inspectoratului şcolar venit, de curând, de la catedră. Nu putem deduce decât că vorbea din propria experienţă, în care a învăţat pe propria piele cum stă treaba cu monştrii care dau târcoale copiilor cuminţi.

O singură problemă neagră, spinoasă şi prăfoasă mai avea târgul de sub Măgură, dar acum nu o mai are nici pe aia, că nu degeaba face primarele sfat pe feisbuc cu cei care au baiuri cât roţile la car şi nu au cum să le rezolve singuri. Mergând pe principiul că, odată identificată şi spusă cui trebe, problema e pe jumătate rezolvată, continuă să-şi dea întâlniri virtuale cu şimleuanii, care nu ezită să-i spună ce-i doare şi unde, chiar dacă e vorba tomna’ de cotlonu’ ăl mai negru şi mai îngust unde nu pătrunde decât unu’ de-i zice Moşu’, o dată într-un an. Aşa s-a întâmplat şi la ultima consfătuire internautică, când o doamnă mai înfiptă a luat dracu’ de coarne şi a spus clar şi răspicat că din Şimleu or dispărut toţi hornarii şi a cam început să se afume treaba. Destul a fost ca primarele să vadă şi să spună că trebe musai un hornar, că a şi apărut cineva care cunoaşte unu şi care a şi vorbit, cât ai zice peşte, cu el. Şi nu numai că a vorbit, dar l-a trimis, încă chiar a doua zi, la împărăţie, adicătelea primărie. Apăi dragii mei, dacă toate prind să se mişte aşa, primarele ăsta a vost a începe să fie curtat de alte împărăţii ca gându’ şi ca vântu’ mai ales că i-o ieşit coşaru-n drum.

Este un spaţiu în Jibou, chiar nu ştiu cum s-ar putea numi, eventual loc sau stradă, în fine, e mai simplu dacă zicem de-a dreptul unde – deci un spaţiu de pe la laterala Primăriei sau pe din doaselea noii catedrale, care parcă a rămas uitat în timp în plugul urban zonal. Plin de gropi, mocirlos pe vreme de ploaie, prafuit rău, la secetă. Acu, dacă e al Primăriei, e ok, e normal să fie aşa locul cu pricina, în cazul ei, important e ca faţada să arate bine, pentru cei străini care se mai rătăcesc prin zonă. Ce-i prin spatele sau prin laterala instituţiei, nu contează. Dar dacă locul aparţine oarecum de şantierul religios, care din cîte am auzit noi, s-ar fi gătat, ar putea fi un pic mai amenajat. Că la fel de bine se vede şi ce-i pe lîngă sutană, nu doar ce e sub. Barăm ceva rugi fierbinţi de ar da drumul popii catedralimii prin megafoanele lor. Da’ de i-a auzi cineva. Asta dacă au montat difuri şi spre primărie, nu doar spre strada principală.