Răstolțu Deșert. De unde vine numele? Cum adică Deșert? Dealurile împădurite din jurul satului numai a deșert nu arată. Și atunci, de ce deșert? Poate, cine știe, așa i-a trecut prin minte celui care a consemnat prima oară denumire...
Ce înseamnă... sau mai bine zis, ce mai înseamnă școala în ziua de astăzi, când totul e la un click distanță, iar lumea pare că există doar datorită aplicațiilor instalate pe smartphone, iar totul se măsoară în like-uri și ”f...
Într-una din diminețile trecute, am primit câteva fotografii cu patru obiecte lucrate superb în lemn, toate foarte vechi și care au aparținut familiei Nemeș din Mirșid. Este vorba de o ladă de zestre, un dulăpior de condimente, un mai ...
Satul Recea, la hotarul căruia se întinde lacul Vârșolț, cel mai mare lac din județul Sălaj, a fost pentru prima oară atestat documentar în anul 1326, când satul apare sub numele de Reche. Alte atestări documentare provin din anii 134...
De când am început seria de materiale cu bunica, au început să ne scrie și să dăm peste oameni care se regăsesc în poveștile ei. Chiar de acum sunt răspândiți prin țară, s-au născut și au copilărit în Mirșid - unii chiar pe Calea...
Liniștea de lângă lac are aceeași nemișcare ca cea a gheții care a transformat luciul apei într-o oglindă, în care soarele s-a așezat blând, într-o după-masă de ianuarie. E ciudată și aproape ireală nemișcarea asta, de parcă l...
Așezat între măguri, satul datează din secolul XV, când purta denumirea de Kirwa, fiind proprietatea unui latifundiar maghiar. Prima atestare: 1368, când este menționat și satul vecin, Archid - Erked. Se pare, însă, că satul ar data d...
În 2020, în al treilea an de apariție, revista Sălajul pur și simplu iese de sub tipar într-un format diferit cu o grafică nouă. Numărul 25 al revistei Sălajul pur și simplu aduce în prim plan, în luna lui gerar, alte locur...
În Zalăul zilelor noastre, hidoasa clădire de sticlă a finanțelor și, mai ales, complexul Silvania fac parte din normalitatea urbană a orașului de sub Meseș. Pentru unii, imaginea orașului din anii '70, așa cum apare în poză, po...
Centrul Zalăului, în zona hotelului Porolissum, în anii '80, atunci când mașinile se numărau, așa cum circulau, din par în impar, și nimeni își punea problema locurilor de parcare. Tot acolo, la Hotelul Porolissum, funcționa un ...
Cu bunica la telefon și cu agenda pe genunchi, încerc să-mi schițez, ca pe o hartă, ulița unde a trăit familia mea. Așadar, dacă din drumul principal al Mirșidului faci la dreapta și treci bariera, iar apoi faci încă o dată la d...
Deja, după ce am fost în mai multe săli de clasă din corpul B al școlii, aveam un zâmbet larg, larg pe față, și o bună dispoziție care mi-a făcut dimineața mult mai frumoasă. În sala asta, la fel ca în celelalte, copiii aveau o c...