Deja, după ce am fost în mai multe săli de clasă din corpul B al școlii, aveam un zâmbet larg, larg pe față, și o bună dispoziție care mi-a făcut dimineața mult mai frumoasă. În sala asta, la fel ca în celelalte, copiii aveau o carte în mână, din care citeau din poeziile lui Eminescu. Și, dacă te gândești puțin, nu cred că e o sărbătoare mai mare pentru un poet decât a-i fi citite versurile. Chiar și de copii (ori, poate, mai ales), în cadrul unei lecții la școală.

I-am fotografiat, apoi le-am spus: ”Pa, copii!”, și am dat să ies din sala de clasă, când o fetiță (ca, de altfel, toți copiii) și-a întors privirea înspre mine, privindu-mă lung, cu un zâmbet atât de sincer, că m-am oprit în loc. Nu neapărat pentru zâmbet, ci mai ales pentru privirea ei atât de plină de candoare, că aproape am resimțit reculul acelei priviri, iar o senzație de seninătate mi-a umplut ființa.

Așa cum v-am spus, deja eram foarte bine dispus, datorită energiei atât de benefice a copiilor, însă ”unda de șoc” a candorii acelei fetițe, care continua să mă privească, m-a întors pe toate părțile, și primul gând care mi-a trecut prin minte a fost: ”Da, se poate face terapie cu candoare!”. Atâta tot că lumea asta e lipsită de așa ceva, candoarea (care nu ar trebui să fie specifică doar vârstei copilăriei) lipsind aproape cu desăvârșire.

Fizic, zâmbetul meu nu avea cum să se întindă mai mult de atât, însă sufletește a ajuns până la Lună și înapoi, iar candoarea regăsită în privirea acelei fetițe mi-a dat răspunsul la întrebarea: ”Mai poate lumea să devină bună, așa cum doar în povești mai este?”. Da, dacă oamenii o să-și regăsească candoarea pe care au pierdut-o odată cu anii copilăriei, în lumea oamenilor mari nemaiexistând loc și pentru așa ceva. Pentru că nu-i rentabilă, de niciun fel.

Și poate de asta, pentru că nu se vinde bine candoarea, versurile, cu tot cu poeții care le scriu, sunt un fel de anexă a culturii, care se accesează, din când în când, la diferite ocazii. De asta, Eminescu, căci despre el e vorba în 15 ianuarie, cât a trăit n-a prea fost băgat în seamă și a murit, ca și când n-ar fi fost, la sanatoriu. Noroc cu ziua de 15 ianuarie.

Acuma, care-i toată treaba asta cu cititul? Ei, bine, face parte dintr-un proiect mai amplu ”Ai carte, ai parte!”demarat la Școala ”Mihai Eminescu” și care se derulează pe parcursul mai multor luni. Un proiect care se dorește a fi încă un prilej de implicare a elevilor și părinților, a dascălilor, a instituțiilor partenere, în activități de voluntariat care să aibă ca scop principal amenajarea unui loc sigur și plăcut pentru citit și alte activități de recreere activă a copiilor, în curtea superioară a școlii, în jurul clădirii din curte, care, la momentul actual, nu are nicio destinație și care va fi intitulată, sugestiv, „Căsuța cu povești”. Un proiect al cărui motto spune totul: ”Nu există copii care să urască cititul, sunt doar copii care nu au găsit lectura potrivită”.

”Pentru cei mici, «a avea carte» înseamnă a avea parte de visuri, de speranțe, de culoare, de achiziții intelectuale cu ajutorul cărora pot deveni mai bogați, mai înțelepți, mai siguri pe ei. Și ca să se întâmple acest lucru, pentru ca micii şcolari să nu stea departe de frumusețile cărților, de bucuria cititului, nu este suficient să le prezentăm doar. Mai trebuie găsite strategii care să-i facă să citească, trebuie create locuri speciale pentru cititori, colorate, vii, care să-i atragă spre o activitate atât de frumoasă cum este lectura. Așadar, motivele pentru care am inițiat acest proiect se bazează pe două observații importante. Prima dintre ele este legată de faptul că elevii noștri sunt preocupați din ce în ce mai mult de lectură. Acest lucru se poate observa prin faptul că la nivelul claselor există cluburi de lectură în activitate. Îi vedem de multe ori citind în curte, putând fi un exemplu pentru alți elevi. Astfel, considerăm că ar fi oportun ca și în curtea școlii să existe locuri special amenajate pentru cititori și, mai mult, o parte din curtea școlii să fie gândită și amenajată astfel încât să permită continuarea educației formale din sala de clasă, pentru că activitățile în aer liber pot și trebuie să susțină curricula de studiu pentru cât mai multe materii”, spun inițiatorii acestui proiect.