Vernisajul expoziției pictorilor Gheorghe Ilea și Andor Kὅmives– „Vânătoare de fluturi” va avea loc joi, 9 noiembrie 2017, ora 17:00, la Galeria Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în organizarea Consiliului Județean S...
În 8 noiembrie se sărbătorește marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi ai oştirilor cereşti. Sărbătoarea îngerilor a început a se serba de prin veacul al cincil...
Jazz la centru, din cadrul Muza Fest 2017, îi va aduce la Zalău pe muzicienii grupului de jazz contemporan DUMItRIO, luni, 13 noiembrie, ora 19, în Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Încheind ...
Asociația Prader Willi din România, în parteneriat cu Stația OMV Nr.1 Zalău, a derulat, în perioada 01 iunie – 31 octombrie 2017, proiectul „Voluntari RARI” - finanțat prin programul Campionatul de Voluntariat OMV Petrom, ediția 2017, c...
Termenul pentru depunerea Declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie ...
Vineri, 3 noiembrie, la Casa Maniu din Bădăcin s-a reușit turnarea betonului în centurile peste parter, cu ajutorul unei sponsorizări de 11 mc de beton din partea Drum Construct Pericei. A mai rămas partea supraînălțată. Reamintim că ...
La editurile „Școala Ardeleană” (Cluj-Napoca) și „Caiete Silvane” (Zalău), cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a apărut ediția a doua, revăzută și adăugită, a albumului artistului vizual Ion Pop: „T...
De Luminație, la Bădăcin, pe mormintele celor din familia Maniu trecuți în neființă au fost așezate flori și lumânări aprinse. Preotul Cristian Borz, care este și inițiatorul proiectului de reabilitare a Casei Maniu, împreună cu dr. Io...
Casa Memorială Iuliu Maniu, prin campania de salvare, a primit o sponsorizare cu 42 de metri cubi de cherestea, în valoare de 31.500 de lei, din partea Romsilva, după ce în urmă cu circa trei săptămâni, o firmă din Sighișoara a donat țigl...
Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a semnat marți, 31 octombrie 2017, contractul cu Aliat Auto SRL privind furnizarea a șase autobuze nearticulate noi, marca Mercedes-Benz, care vor fi atribuite societății Transurbis SA. Termenul livrăr...
Scriitorii Viorel Mureșan, Ion Pițoiu - Dragomir, Marcel Lucaciu, Daniel Hoblea și Daniel Săuca, membri ai Cenaclului literar „Silvania” și ai Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, vor participa joi, 2 noiembrie 2017, de la ora 13.00...
Publicul iubitor de produse tradiționale românești, muzică și dans este invitat la prima ediție a “Festivalului Național Tradiții și Obiceiuri Românești la Zalău – Cânt și joc pe plai străbun”, care se va desfășura în perioada...