R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Muza Fest continuă cu expoziția pictorilor Gheorghe Ilea și Andor Kὅmives – „Vânătoare de fluturi”

Vernisajul expoziției pictorilor Gheorghe Ilea și Andor Kὅmives– „Vânătoare de fluturi” va avea loc joi, 9 noiembrie 2017, ora 17:00, la Galeria Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în organizarea Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Galeriei Arcade 24 Bistrița şi Uniunii Artiștilor Plastici Bistrița. Oliv Mircea va fi curatorul evenimentului ce-l are ca invitat pe pictorul Ioan Sbârciu, profesorul celor doi expozanți.

„Nucleul ficțional postmodernist pornește în urmă cu peste patruzeci și cinci de ani de la o întâmplare care s-a petrecut aievea. Cei doi adolescenți, elevi ai profesorului Ioan Sbârciu la acea vreme, elevi ai Liceului de Artă din  Cluj, hotărăsc să facă o expediție nocturnă în afara Bastiliei/Internat în care erau obligați să își petreacă tot împreună zilele și nopțile ca și cum ar fi victime ale unui regim concentraționar semideschis pentru a avea experiențe terifiante în lumea de alături. Ezitarea, rezistența, banalitatea, fantasticul dislocat, fantezia trăirii îi pune acum în situația, după patruzeci și cinci de ani de la acele evenimente, să evoce istoria apocrifă a acelor clipe de entuziasm anomic și creator. Un mod de a-și evoca auto-bio-grafia. Scrisori, mașinării, heteroglosie, scurtcircuite, ilustrații și antiilustrații, carnaval, texte schizoide, ficțiuni în abis, personaje în căutarea propriului lor autor; toate aceste procedee și încă multe altele sunt convocate pentru a reface arsenalul unei lumi căreia i se dezvăluie regresul spre infinitul amintirii și al memoriei“, potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori.

„Vânătoare de fluturi” a mai fost expusă la Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca și la Galeria Arcade 24 din Bistrița. La Zalău, în galeria Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, expoziția poate fi vizitată până în 26 noiembrie.

Reamintim că evenimentul face parte din programul Muza Fest 2017 care va continua până la sfârșitul lunii noiembrie,  după următorul program:

9-23 nov – Expoziţia Vânătoare de Fluturi a artiştilor plastici Gheorghe Ilea şi Andor Kőmíves | CCAJS

13 nov – Concert de jazz Proverbe – George Dumitriu DUMItRIO | CCAJS

16-17 nov – Zilele filmului rus | CCAJS şi CNS

18-19 nov – Festival-concurs de chitară clasică, ed. I. | CCAJS

27 nov – 10 dec – Expoziţie de fotografie artistică Ecaterina Olaru | CCAJS

 

 



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *