Serios, domnii ceia tuciurii – cum să le mai zicem oare? că țigani nem szabad, romulani – e la mișto, romi – nu mere, frate nicicum… – deci domnii ceia mai negricioși de umblă cu șparlitu, dară, de pe cărămiziua de stradă Cărămidari din Jibou, ce au subtilizat noaptea-n după-amiaza mare (că de, iarna, după 5 e beznă, deja) clopotul catolic fix din curtea bisericii, cică au fost prinși. Clopotul n-o mai fo prins. Întreg. Că după ce-or intrat pîș-pîș țiganii cu ștraf cu tăt în curtea bisericii și s-au ogoit o țîră să dea jos clopotul cela de peste 200 de kile, l-o spart cu ciocanu în clopotnițe mici. Și, pe bună dreptate, s-or gîndit ciorditorii, de ce să se bucure un singur om de ditamai clopotalău, adică popa, de ce să nu se bucure de să se-n boarde-n rai tăți credincioșii? Și s-au cărăbănit cu clopotul făcut țăndări fix în Cheud, pe unde alți gealați de-i lor fabrică zurgălăi de ăia mici, de pus la grumazul animalelor gen boi, vaci, oi și alte chestii de astea domestice. Zurgălăi, adică tot un fel de clopote, doar că mai mici.
Știam de un om milos, care și-a pus zurgălăi pe pantofi, ca să nu calce din greșeală vreun animal. Că era tare milos. Nu era milos, însă cu fomeile, că pe tăte ce îi ieșeau în cale, le călca. De i-o zis popa că mai bine și-a pune zurgălăi pe prohab.
Oare, cu noul cod ăsta penal de-a dreptu, care-i favorizează pe escroci, înșelatori și hoți, nu s-ar putea introbăga ca domnii ceștia ciuturii ce umblă cu șparlitu să poarte haine cu zurgălăi? Ca să ne putem și noi, oarecum, să ne ferim de ei. Că intră prin curțile oamenilor, ca fantomele, nici nu știi cînd te trezești cu ei în case. Noroc cu mirosul, îi simți de la o poștă și dacă nu ți se face rău instant de ei, poți să blochezi ușile.