Şi pentru că actorii trupei „Iosif Vulcan‟ de la Teatrul „Regina Maria‟ din Oradea au tot venit la Zalău, până şi-au făcut un număr considerabil de fani, era normal să ajungem şi noi la ei şi să-i vedem pe scenă, la ei acasă, în cadrul celei de a treia ediţii a Zilelor Teatrului „Regina Maria‟. Şi tot pentru că ne-am obişnuit să-i vedem în piese comice sau tragicomice, am vrut să-i vedem şi într-o dramă. Şi a fost să fie piesa „Dragoste, în patru tablouri‟, care s-a jucat într-un cadru cât se poate de pitoresc, într-o clădire a unei vechi mori – Moara Răsărit, cu un număr restrâns de locuri pentru spectatori, circa 50, cu o estradă oarecum impovizată, cu perne moi şi pături puse la dispoziţie în caz că i se face cuiva rece, cu pereţi de cărămidă şi într-un întuneric mai negru ca noaptea, cu un decor care a trebuit schimbat de mai multe ori, iar trecerea de la o scenă la alta s-a făcut la modul cel mai ingenios şi artistic posibil, semn că actorii adevăraţi pot face teatru oriunde şi în orice condiţii. Şi peste toate astea, un final jucat atât de expresiv şi plin de vibraţie, încât cuvintele au putut lipsi cu desăvârşire. Iar spectacolul în regia lui Daniel Vulcu şi scenografia Elizei Labancz nici măcar nu i-a avut în distribuţie pe actorii de care au prins atâta drag zălăuanii, ci a avut în prim plan patru tineri actori care s-au alăturat recent trupei „Iosif Vulcan‟ a Teatrului Regina Maria: Georgia Căprărin (Evelyn), Anda Tămăşanu (Susan), Alin Stanciu (Sebastian) şi George Dometi (Tânărul), precum şi pe deja consacratul Sorin Ionescu (Daniel).
„Dragoste, în patru tablouri‟, piesă a dramaturgului elveţian contemporan Lukas Bärfuss, un apreciat dramaturg contemporan elveţian, prezintă patru tablouri, patru locaţii, patru personaje centrale şi unul oarecum fantomatic, care pare a încerca mereu să ghideze personajele spre uşa ce dă spre exterior, care este un simbol al libertăţii, al salvării personale în faţa rutinei în care acestea s-au cufundat. Evelyn, o casnică schizoidă, sărbătoreşte cea de-a suta întâlnire cu amantul ei, Daniel, un medic oncolog. Se întâlnesc mereu în acelaşi hotel cu confort de patru stele, la preţ de trei. Ambii se simt prizonieri în relaţiile pe care le au cu partenerii lor şi caută altceva, o variaţie de la căsnicia şi rutina în care în care aceasta a decăzut. Evelyn ar dori să-şi cutremure soţul cu vestea că are un amant, însă ştie că acesta este indiferent, rece, de nemişcat şi că nu ar crede-o capabilă de aşa ceva. Daniel, căsătorit cu Susan, trăieşte în iluzia că relaţia lui este mai modernă, şi că soţia sa, fiind artistă, acceptă deschis relaţiile extraconjugale. Ambii decid să-şi mărturisească relaţiile partenerului. Însă în ciuda a ceea ce cred ei, lucrurile iau o turnură neaşteptată. Ce rămâne de făcut în momentul în care afli că devotamentul şi fidelitatea ţi-au fost răsplătite cu o minciună? Vei răspunde calculat, te vei lăsa ghidat de impulsuri influenţate de gelozie şi orgoliu, sau vei continua să te minţi că relaţia ta este pură şi morală? Spectacolul devine astfel o meditaţie asupra iubirii şi a vieţii de cuplu, pline de frământări provocate de contradicţia dintre morala iubirii şi tentaţia libertăţii, încercând să răspundă la toate aceste întrebări.
Lukas Bärfuss s-a născut în anii 70, iar din 1997 a început să se concentreze asupra carierei sale în lumea teatrală, fondând o trupă de teatru împreună cu Samuel Schwarz şi scriind piese pentru aceasta. În prezent, colaborează cu teatre din Hamburg, Munchen sau Berlin, iar piesele sale se bucură de un mare succes internaţional, fiind traduse în zeci de limbi şi jucate pe scenele multor teatre mari din Europa. Textele sale tratează cu cinism şi umor probleme contemporane legate de relaţiile interumane. Comicul de situaţie din piesele scrise de Lukas Bärfuss este destul de întunecat, scoţând la iveală contradicţiile din problemele care îi macină pe protagoniştii săi, fără însă a-i judeca vreodată.
Zilele Teatrului „Regina Maria‟ se desfăşoară în perioada 26-31 mai, aşa că cei ce doresc să vadă o spectacol de calitate o pot face având la dispoziţie următorul program:
– Miercuri, 27 mai, Ora 19.00 – Sala Mare – Cancun de Jordi Galcerán, regia artistică Theodor-Cristian Popescu
– Miercuri, 27 mai, Ora 21.30 – Scena mobilă – În inima nopţii – episodul Hamlet un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia artistică Gavriil Pinte
– Joi, 28 mai, Ora 19.00 – Sala Mare – Căsătoria de N.V. Gogol, regia artistică Alexandru Mâzgăreanu
– Vineri, 29 mai, Ora 17.00 – Sala Arcadia – O poveste foarte simplă de Maria Lado, regia artistică Elvira Platon Rîmbu
– Vineri, 29 mai, Ora 19.00 – Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă) – Cheia
de András Forgách, direcția de scenă Victor Ioan Frunză
– Sâmbătă, 30 mai, Ora 17.00 – Sala Arcadia – Iubire, un spectacol de Ioan Ieremia după „Bogdan Dragoș” de Mihai Eminescu
– Sâmbătă, 30 mai, Ora 19.00 – Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă)
Uciderea Ritualică a lui Gorge Mastromas de Dennis Kelly, regia artistică Bobi Pricop
– Duminică, 31 mai, Ora 19.00 – Sala Mare – Scripcarul pe acoperiş, un musical de Joseph Stein, după povestirile lui Shalom Alecheim, regia artistică Korcsmaros Gyorgy
Pentru bilete și rezervări se poate suna la Agenția Teatrului (0259 440 742), sau pot fi cumpărate online, pe www.biletmaster.ro.
Mda… Frumos! Multumim! Cu simpla precizare ca Radu Tudor (Daniel) este acum Sorin Ionescu care nu mai e asa tanar si care nu s-a alaturat prea recent trupei. 🙂
Multumim pentru precizari, s-a modificat. Felicitari inca o data pentru prestatia de aseara. 🙂