Am aflat cu stupoare că „Omul care aduce cartea” a fost scoasă de Pro TV din grilă. Asta după 16 ani în care am urmărit – dacă am putut zilnic, dacă nu pe sărite, dacă nu în reluare – emisiune de emisiune, crescând şi bucurându-mă de titlurile recomandate; ori bucurându-mă că Dan C. Mihăilescu recomandă un titlu pe care sufletul meu l-a citit deja ori măcar l-a ochit în librărie ori în rafturile bibliotecii. Emisiunea asta scurtă, pe care mulţi o socoteau prăfuită şi plictisitoare, mie mi-a dat ani la rând speranţa că publicul României face mai mult de două parale, merită mai mult decât o ştire cu sânge de la ora 5, că vrea ceva mai bun decât un show ieftin şi colorat şi dezbrăcat şi păcătos. Şi acum, după ce am citit că va fi scoasă din grilă, mă simt ca un copil care a aflat că Moş Crăciun nu există. Mă simt păcălită în aşteptări până în adâncul fiinţei şi jur că mi-aş fi dorit ca măcar o dată să avem puterea de a păstra ceva bun şi frumos până la capăt. Mărturisesc că nu ştiu şi nici nu mi-am pus vreodată problema unde şi cum ar fi acel capăt. Asemeni copilului descris mai sus, credeam şi speram în lucruri trainice şi bune. Mai ales că mulţi din prietenii mei se uitau şi ei la emisiune şi undeva acolo, în mine, exista un gând că lanţul ăsta de fani, de public, o să fie fundaţia de rating necesară ca emisiunea să dureze. Văd online că o analiză Forbes îmi dă dreptate şi că emisiunea avea cifre de audiență foarte bune pentru un program cultural: o medie de peste 400.000 de telespectatori pe minut, la nivelul întregii țări e bine, e foarte bine, într-un prezent în care – repet – jafurile, violurile, show/ul cu vedete de carton şi scandalurile între politicieni sunt la ele acasă în grila tv. Cifrele din statistica Forbes nu sunt prăfuite, ci din perioada 1 ianuarie – 4 decembrie, tot ele arătând că la orașe, în același interval, audiența programului a fost de 222.000 de telespectatori pe minut, adică 2,2 rating. Aşadar, lanţul în care credeam eu chiar exista, iar profilul telespectatorilor „Omul care aduce cartea” era variat, arată Forbes: 23,8 la sută dintre telespectatorii din mediul urban au studii superioare, 53,5 la sută din audiența urbană a emisiunii este formată din telespectatori cu studii medii, iar 20,2 la sută din cei care au urmărit emisiunea deţin studii primare. Şi uite aici sunt lucrurile bune de care tot vă zic de la început: aici e şansa reală ca oamenii să crească, citind. Dă-le cărţi, cultură şi lectură, în loc de pâine şi circ. Fă-i să-şi dorească mai mult de la ei, învaţă-i că se poate şi altfel. Şi chiar de doar jumate din cei cu studii medii şi primare pun apoi mâna pe o carte – tot se cheamă că schimbi lumea în bine. Şi chiar de doar jumate din cei deja cu studii superioare deschid un volum după ce l-au urmărit pe „Omul care aduce cartea” şi tot ai mutat munţii din loc. Prin definiţie, cred că natura umană are şi o parte de comoditate şi nu ne ducem de la sine îndeajuns de mult spre citit. Motivele sunt variate, dar uite, emisiunea asta venea ca un remediu: dacă Mahomed nu mergea la munte, îl aducea pe munte la Mahomed. Iar noi o scoatem din grila de programe, că vezi Doamne, trebuie găsită finanţare. Nu zic nu, or fi banii necesari, dar am ajuns să tăiem din ceea ce acoperă nevoile primare? Pentru că, iertat să-mi fie, dar când de la generaţie la generaţie, BAC-ul e picat pe capete, când ne pleacă medicii să lucreze în străinătate, când dascălul e remunerat în bătaie de joc, când manelele şi păcănelele fac legea, când cei din fruntea ţării bagă banii în buzunarele proprii în loc să-i aloce proiectelor, aşa se vede: în România timpului prezent „Omul care aduce cartea” acoperea o nevoie primară. Şi eu îl vreau înapoi!