Și le dă întâlnire păstorul șimleuan pe meleagurile virtuale, și câțiva evadați dau buzna în lumea reală, la poarta stânii. Și oile ăstea rătăcite ar fi mâncat și ar fi băut oarice, da’ baiu îi că balu’ ăsta inițiat de păstor era, de fapt, un bal de idei. Tot ele, oile, îl mai și trag de cravată că… dom’le, ați cam întârziat din cauza noastră și deh… Da ce să vezi, că la câte capete luminate are urbea, nu mai îi loc de niciun primar! Să fi văzut numa’ cum o tunat și i-o adunat! Și începe câte unu și behăie că îi trebuie… mici, pepeni și tiribombe! Păstorul le explică niște chestii de-astea mai pragmatice, o cifră, o măslină, da’ unu mai întârziat remarcă că un „târg de Crăciun” ar fi numa’ bun . Cică altu, că ar trebui în Șimleuțu plai cu flori, o „clinică de psihologie”!! Azil, mai zicea cineva! Amu’, vorba aia, fiecare cu ce-l doare! Un încordat, probabil, zicea de zone de fitness; îi ceva realizabil, numai că e nevoie de o zonă supravegheată, că s-ar putea ca unii să le considere animale ambulante și să le ia la câte-o plimbare, așa, din necesitate. Printre dezaxați, mai există și oameni cu gât sub cap care propun anumite lucruri fezabile și pertinente. Alții, mai ocoliți de soartă, ar muta piața! Nici nu îți poți imagina cât de hodinită poate fi mintea unora. Pe cuvânt că zici că unii au scăpat de școală și au avut medii cu radical la logică. Altora, nu le țâșnește apa-n țeavă, și tot așa. Mai sunt și de-ăștia care, dacă au piață, n-au producători de fructe, dacă au fructe, n-au „traseu de mountain-baic” sau „plantație de răchită”. Până la urmă, nu e fără de rost demersu’ ăsta, că măcar învață și păstorul cum să „dribleze” niște fonduri europene care să susțină financiar anumite idei de-astea, din categoria „abstracte”. În concluzie, inițiativa e bună, da’ n-ai cu cine! Wireless, asfaltare, parc industrial, microhidrocentrale, OZN-uri… și alte asemenea, în episodul următor!
Stimate cititor,
Ne bucurăm și vă mulțumim pentru aprecierea dumneavoastră. Înțelegem frustrarea dvs și ne pare sincer rău că nu cresc răchitele alea mai repede, bată-le vina, ca să începeți să prelucrați lemnul și să-l exportați. Pentru noi a fost destul de clar ce doriți dumneavoastră, însă invers …avem ceva probleme și nu identificăm clar de ce tip. Până una alta, poate că noi nu știm să citim, dar dvs. nici măcar idee nu aveți să scrieți. „Așa că….”
Despre plantatie de rachita am zis eu, dar nu in sensul inteles de acest mare prost ce se crede ziarist de sit arheologic, ci pentru a se crea o sectie de prestari de servii in care sa lucre sutele de asistati sociali! Dar…cand esti gavla si nu sti ce citesti… Tot eu am vorbit si despre necesitatea decolmatarii cursului raului Crasna, toaletarea copacilor de pe ambele maluir si taierea copacilor uscati din cartiere. Despre curatirea mormanelor de gunoaie de pe rau si despre aplicare unor amenzi drastice, celor ce arunca mizeria si polueaza raul! Asa ca…….