Olaritul este o ocupatie straveche ce se practica inca din vremuri stravechi, marturie stand frumoasele vase de ceramica din epoca neolitica, epoca in care pe teritoriul Romaniei s-a dezvoltat o civilizatie remarcabila. Olaritul este o munca obositoare, necesitand forta, indemanare si cunostinte deosebite. Orice greseala poate avea drept consecinta distrugerea vasului; de aceea , olaritul este un mestesug rezervat in exclusivitate barbatilor, femeile ajutand eventual doar la decorat. Barbatii scot lutul din locuri speciale, il aduc in gospodarie si il framanta cu mainile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecandu-l cu apa. Pasta astfel obtinuta se curata de impuritati, taindu-se in felii subtiri si se lucreaza apoi la roata. Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgarele de pamant, iar discul de jos este miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat. Formarea vasului necesita o tehnica deosebita si o viteza de lucru mare, pentru ca pasta nu trebuie sa se usuce (uneori vasul se realizeaza chiar in 40-50 de secunde). Dupa modelare, vasele se lasa la uscat cateva zile, la umbra si apoi se ard in cuptoare speciale, dupa ce au fost in prealabil ornamentate si eventual smaltuite (la blide se smaltuieste numai partea interioara si marginile). Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca. Avem astfel o veritabila penita. Decorurile fine se pot obtine folosind un betisor fire de par de porc mistret.
29 de voluntari ai eco-provocarii Scolii Gimnaziale “Simion Barnutiu“ Zalau, din clasa a VI-a A, sub indrumarea prof. diriginte MONICA GROZA, a olarului CSABI CSABA, gazduiti de Centrul de Cultura si Arta Salaj prin amabilitatea dlui. DANIEL SAUCA au fost olari pentru o zi. Dorinta si entuziasmul lor a fost mare. Frigul de afara si ploaia nu i-a oprit. Din mainile lor au iesit : farfurioare, vaze, obiecte “eco”, pe care le-am expus in clasa. Lutul, un material eco, a fost prelucrat cu maiestrie de elevi, iar sentimentul ca dupa cateva ore bune de munca, a iesit un lucru ce poate fi folosit in casa a fost extraordinar. Ca si un fin observator al reactiilor elevilor in momentul in care au intrat in contact cu lutul, pot sa afirm ca expresia fetelor a fost una de uimire si nerabdare sa vada ce va iesi din mainile lor. Priveau produsul finit pe toate partile si vedeau deja in ce loc al casei il vor pune sau la ce-l vor folosi. Fiind prima experienta de acest fel, toti spera sa repete acest lucru.