• Din ciclul „Despre puterea gândului pozitiv“, Ioan Morar, președintele echipei FC Zalău: „Noi ne-am reunit cu gânduri bune. Așa cum am mai spus vom avea în primele zile doar jucători autohtoni și acei jucători care sunt sub contract cu noi. A lipsit doar Cristian Man care a fost plecat la Brașov pentru o negociere. În această perioadă vor veni jucători de la Oradea, dar și din alte părți, însă deocamdată nu vă pot da nume.”
• Din ciclul „Când doi se ceartă, al treilea câştigă“, Dumitru Petruş, primarul comunei Hida: „Nu ne-am înţeles cu graniţa. Comuna Bălan a emis un titlu de proprietate asupra unor zone din comuna Hida. Ei susţin o anumită zonă de graniţă, în timp ce noi susţinem altă graniţă. Acum lucrăm la o expertiză să găsim linia de graniţă reală a celor două comune. Problema a apărut în 1965, la reorganizarea administrativă. Cu CAP-urile apoi au fost probleme şi tot aşa până s-a ajuns la situaţia actuală. Noi culegem date în teritoriu pentru a arăta cine are dreptate. Am avut întâlniri la Prefectură cu prefectul şi primarul din Bălan, dar nu am căzut de acord cu linia de graniţă, iar Prefectura ne-a trimis în judecată, să decidă instanţa cine are dreptate.”
• Din ciclul „Mă fac frate cu dracu’ până trec puntea“, Lucian Bode, deputat PNL de Sălaj: „Pe baza programului de guvernare, PNL lansează public invitația către toți posibilii parteneri politici pentru a-l dezbate împreună astfel încât sa creăm o nouă majoritate și să ajungem la o nouă guvernare. Rămâne, pâna la urmă, la latitudinea colegilor din UDMR, pentru ca facem parte și din aceeași familie europeană – PPE, să își exprime intenția de a participa alături de noi la cel mai credibil proiect de țară din 1990 până astăzi.”
• Din ciclul „Sunt bune şi femeile la ceva!“, Iuliu Nosa, deputat PSDde Sălaj : „Eu cred că în toamna anului acesta va avea loc congresul partidului şi se va alege un preşedinte. Cineva trebuie să îşi asume listele de candidaţi pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016. Consider că în unele momente şi femeile au lucruri de demonstrat în politică şi că pot fi lideri buni. Pot să surprindă oricând.”
• Din ciclul „Ca să ştii cum stă treaba!“, Lucian Bode, deputat PNLde Sălaj: „Nu e treaba noastră cine este noul preşedinte al PSD. Noi sperăm că vom gestiona mai bine alegerile din 2016 decât PSD-iştii. Totuşi, numirea Rovanei Plumb, o femeie în funcţia de conducere a PSD, e un lucru bun pentru politica românească. E un câştig că atât PNL-ul cât şi PSD-ul au câte o femeie în funcţia de conducere a partidului.”
niciun comentariu