R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Vine ciclul

vine_ciclu• Din ciclul „E ceva putred la mijloc şi pute rău”, Ioan Morar, preşedintele FC Zalău: „Am ajuns ciuca bătăilor. Acum câteva etape pur și simplu defilam prin campionat, iar acum pierdem pe bandă rulantă. Ceva se întâmplă cu jucătorii și antrenorii. Nu știu ce se întâmplă, poate vor să-l lucre pe antrenor, poate joacă la pariuri, ceva se întâmplă. Vom continua să-i penalizăm pe jucători până la finalul campionatului și poate introducem juniorii în ultimele două etape.”

• Din ciclul „Cogito ergo sum – Cuget deci exist“, Radu Căpâlnaşiu, primarul municipiului Zalău: „În acest moment nu este clarificat încă nici existența echipei, nu doar participarea în Liga Campionilor. (…) Ar mai fi încă o problemă și aici mă refer la lotul de jucători, pentru că la ce avem acum la ehipă am fi fost ciuca bătăilor în cea mai importantă competiție Europeană. Această discuție a venit chiar de la jucători să ne înscriem într-o cupă Europeană, dar nu în Liga Campionilor, pentru că am fi intrat în a patra urnă valorică și cădeam cu cele mai bune echipe din Europa. Și Cupa Challenge sau CEV sunt tot competiții europene și sunt mai accesibile pentru noi din toate punctele de vedere.“

• Din ciclul „Deh, ăştia mai slab dotaţi nu prea ştiau ce să facă“, Vasile Pădurean, preşedintele Camerei de Comerţ: „Asta înseamnă că au rezistat la competiţie, asta înseamnă că există oameni dotaţi şi setaţi pentru a face afaceri şi în această perioadă interesantă pentru economia românească.”

• Din ciclul „De departe ochiu-ți bate, de aproape ochiu-ți scoate“, Lucian Bode, deputat de Sălaj: „România poate deveni un furnizor de securitate energetică atât în regiune, cât și pentru statele membre ale UE. Acest deziderat este posibil doar prin diversificarea mixului energetic de producție (un mix diversificat și echilibrat), respectiv prin diversificarea surselor și rutelor energetice. România susține idea de a plasa cetățeanul în centrul politicilor energetice europene, printr-o informare adecvată, prin protecția cetățenilor vulnerabili, respectiv prin eliminarea sărăciei energetice.”

• Din ciclul „Nici nu știi de unde sare iepurile“, Radu Nistorescu, preşedintele clubului Sportiv Volei Municipal Zalău: „Nu am vrut să evoluăm în Liga Campionilor numai de dragul de a fi acolo. Ne trebuia jucători cu salarii foarte mari și nu ne permitem în acest moment. Cu toate acestea vom evolua în Cupa Challenge, unde vom întâlni echipe de pe locurile 3 și 4 din alte campionate, formații mai accesibile pentru noi. Totuși și Cupa Challenge este o competiție Europeană și vor fi meciuri europene la Zalău. Noi ne gândim că am putea chiar să și câștigâm această competiție.”

• Din ciclul „Valul schimbării – Lăsaţi-vă purtaţi de valul schimbării!“, Valentina Souca, inspector şcolar: „În perioada când era o lună de zile deschisă grădinița, toți copiii erau într-o singură grupă. Dar de la o zi la alta personalul se schimba, inclusiv sala de grupă se schimba. Pentru copil tot schimbare era. Dacă nu e cu educatoarea lui, oricum e schimbare. Acum, dacă vor fi mai mulți copii la o grădiniță, căci noi nu am avut mai mult de 100 de cereri pe lună pe perioada verii în Zalău, vor putea fi împărțiți pe grupe de vârstă și vor putea fi desfășurate activități specifice vârstei lor, iar personalul va fi același zilnic. În anii trecuți erau toți într-o grupă și era mai greu să adaptezi activitățile pentru toți.”



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *