29.03.2014. Stop. Comuna Buciumi. Stop. Sat Bogdana. Stop. Activitate: Plantare – concurs ”Ecoprovovcarea”. Stop. Concurent: Școala ”Mihai Eminescu” . Stop. Număr puieți plantați: 1200. Stop. Specii: gorun și paltin. Stop. Număr elevi : 30. Număr localnici voluntari: 9. Stop.

În spatele acestei telegrafice realități (am uitat să menționăm punctele câștigate, dar să ne fie scuzată omisiunea, telegramele păcătuiesc mereu prin sintetizare excesivă) , stă o poveste. Adevărată. Și ca orice poveste, e una frumoasă. Iată povestea…
În octombrie 2013, trei profesoare de la Școala ” Mihai Eminescu” Zalău, desemnate ca și ecoambasadoare , citeau cu îngrijorare regulamentul concursului, oprindu-se la punctul numit ” plantări de puieți”. Părea extrem de complicat, cel puțin două dintre ele erau novice, tehnic habar nu aveau cum să facă așa ceva, mai ales că aveau să implice și copii de 10-14 ani… Unde, cum, cu ce, când…? Defășurarea ulterioară a ”evenimentelor” avea să confirme a n-a oară postulatul sau proverbul ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” iar sperietoarea” din regulament avea să aducă satisfacții nebănuite. În octombrie, a fost ușor pentru că ”autoritatea tutelară” , adică Tenaris Silcotub și ”Viitor Plus” s-a ocupat de tot… și cele două școli concurente au fost invitate la o acțiune comună. Deplasat , instruit, plantat, plăcut. Plăcut foarte tare chiar, mai ales că toamna splendidă a lui 2013 a făcut din aceea activitate una memorabilă pentru toți cei participanți….
Și vine primăvara lui 2014… toți știam (dobândisem între timp competențe nesperate în domeniu!) că plantările de primăvară se fac în 2-3 săptămâni și trebuia să ne mișcăm repede… rezolvarea a venit de la unul dintre ecoambasadorii copii! Rareș, 12 ani, clasa a VI-a. Un elev cu un spirit practic și antreprenorial dezvoltat, care, la fel ca și ceilalți 9 copii direct implicați în proiect, a ”crescut” ca Fat Frumos … a devenit matur, responsabil, încrezător… ” Se rezolvă!”.. și adultele ecoambasadoare au răsuflat ușurate! Ca o paranteză fie spus, îți crește inima când vezi copii până mai ieri timizi, ezitanți, cum se plimbă pe holurile școlii îmbrăcați în hanoracul verde cu logo-ul concursului și cu telefonul în mână (da, în pauze, nu e abatere de la regulament!) , rezolvând probleme de oameni mari…
Pentru profesori însă provocarea abia acum a început… în era high –tech-ului, a net-ului, a rețelelor de socializare, în era vitezei, a performanței rapide, efortul nu este o valoare dezirabilă. Cum să le insuflăm copiilor gustul pentru efort, pentru voluntariat, cum să-i motivăm pentru ceva care în accepțiunea lor nu are rezultat imediat? Pentru ei, viitorul e o noțiune abstractă. Cum să-i faci să descopere principiul (crud) al realității: nu toate fructele cad din pom, trebuie să le culegem! Copii se ghidează mereu după principiul plăcerii, al satisfacției imediate. Iar societatea actuală, cu pseudo-modelele ei, îi învață că orice se plătește (cât mai bine ar fi ideal!), așa că ei nu văd beneficiile muncii neremunerate și nerecompensate pentru o cauză, fie ea și nobilă! Pentru că noi ne-am încăpățânat să fim idealiști… cuvinte ca ”voluntariat” , ”viziune ecologică” și ”responsabiliate socială” să nu fie doar vorbe goale, ci realități asumate de elevi. Credem că explicarea clară (cu mesaje de genul: ”un copac absoarbe o tonă de dioxid de carbon în timpul vieții sale”, ” în 70 de ani, în ritmul defrișărilor actuale, nepoții tăi nu se vor putea plimba în păduri”) e utilă. Dar, mai presus de toate credem că lauda e utilă. Complimentarea. Încurajarea. Felicitarea. Aprecierea. Jocul (am dat nume fiecărui puiet plantat.. Daniel.. Iris.. Ghiță.. da! chiar și Ghiță! Flora..). Trebuie să-i spui copilului cât de important e ceea ce face. Cât de matur, responsabil și ”adult în devenire” e. Așa progresează un copil… prin încurajări și laude, nu prin admonestări și critici. După aceea ei se simt mari și autonomi. A trăi frumos se învață. Nu e simplu, cere efort. Dar se poate și merită toată energia investită. Și de fapt ei, copiii, nu știu, dar se dezvoltă în siguranță și afecțiune. Un pui de om care crește frumos… Ca un copac. Un om.. un pom…