Ca ceva să existe în intelect, trebuie să fi trecut înainte prin simțuri. Așa explica John Locke cunoașterea. Simțim, gândim, zâmbim sunt lucruri firești care ne definesc.Și da, am zâmbit la aluziile fine și mai puțin fine. M-am simțit copleșită de talentul și măiestria cu care au evoluat pe scenă artiștii. În momentul în care un artist te poartă prin diferite stări poți spună că da, este un artist. Pentru șimleuani, deci și pentru mine, festivalul de umor care s-a desfășurat la Șimleu a caricaturizat lucrurile mai puțin frumoase din noi, le-a făcut ghem și, cel puțin pentru acele trei ore cât a durat spectacolul, le-am închis undeva, lăsând loc zâmbetelor interioare să iasă la suprafață.  Nu e vorba neapărat de un :-), au fost și de-astea multe, a fost acea ușurare pe care o simți atunci când te simți bine. A fost un moment de comuniune, iar asta se simte mai ales în comunitățile restrânse, e ca o familie mai mare care se revede după perioade lungi de timp. Da, ne-am adunat și ne-am bucurat de prezența celor de pe scenă care au prestat la nivel înalt. Te-au dezbrăcat de etichete și te-au lăsat singur, pe tine și pe zâmbetul tău, ca să-ți dai seama că se poate trăi și într-un alt fel.…Nu e de mirare că umorul rezidă într-un oarecare grad de educație.

După cum spunea și unul dintre moderatorii spectacolului, evenimentul nu era menit să fie un stand-up comedy la care hlizeala grosolană să fi dat din coate. Aici, covorul roșu a fost întins pentru acel zâmbet, surâs care apare atunci când ai înțeles „poanta”, iar pentru asta ai nevoie de un pic (sau mai mult) background. Și da, iarăși da, epigramele prezentate, bancurile, muzica și voia bună, fără a deveni un clișeu, au fost adevărata scenă a zilelor de festival. Cred că fiecare spectator a fost surprins într-o ipostază sau alta în cadrul spectacolului. Că erai o soacră acră, că erai o blondă blondă, că erai o jumătate a mai multor jumătăți (cei care au fost acolo, știu de ce) ai putut simți că anumite săgeți ale ironiei te-au ochit cu un scop precis. Eh, și uite-așa, sala a fost plină de oameni mici și mari. E adevărat că fiecare a gustat momentul așa cum a înțeles de cuviință, dar un lucru e cert. La finalul festivalului, oamenii păreau mai tineri. Nu mai erau zbârciți de la atâta încruntare. Se vedea o detașare, o destindere, o întindere. Festivalul chiar a reușit să adune multe zâmbete la un loc. E ca o magie, deși nu e un spectacol de magie, iar șimleuanii știu să servească acest desert dulce și picant. Iar dacă papilele deja au trecut la treabă, zâmbim la concluzia lui Locke. 🙂