R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Jucăm în deplasare

jucam-in-deplasareInaugurăm azi o rubrică nouă, prin care să vă ţinem la curent cu ce fac românii aflaţi departe de casă, prin colţuri diverse de lume. Ce văd, ce simt, care le sunt micile bucurii şi refugii, cum mai gătesc româneşte, cum scriu şi cum înfloresc uneori atât de sprinţar limba română, încât ai spune că bietul abecedar a fost tare rău chinuit în clasele primare – despre toate acestea vrem să vă povestim şi să povestim. Şi ca să le adunăm sub un nume, le vom zice simplu „Jucăm în deplasare“, corespondentul nostru în lume fiind Mihaela Moldovan.

Ce au nemții şi n-avem noi

Şi nu, nu o să mă refer azi nici la autostrăzi, nici la păduri aliniate perfect, nici la oraşe curate, nici la trenuri care nu miros a pipi. Azi vă spun despre colţul lor cu fotografii, pe care l-am gasit în fiecare casă. Fie că merg să împrumut filme de la Susanne şi Jan, fie că ajung la familia Pelz ori că trec pe la bătrâna doamna Dreisser, la ceai, colţul cu fotografii e mereu acolo, în living. E vorba mai exact de-un raft cu “poze de la nuntă”. Dar nu asta m-a frapat, ci faptul că-s multe perechi de miri pe poliţa aia, miri recenţi (cum am ajuns să-i numesc eu), miri hippie (de prin anii ’70 as zice, vazându-le ţinuta), miri “de după razboi” (a se citi anii ’50-‘60) şi miri interbelici sau mai “de demult”. Fotografii originale, nu scoase la imprimantă şi ameţite în photoshop, cu rame care uneori poarta zeci de ani în spate. Aşa de tare m-a mirat poliţa asta, încât am întrebat-o pe Susanne ce-i cu pozele astea? Răspunsul: “Suntem noi”. – Ăăă, mda, dar sunt mai multe perechi de miri aici… “Da, suntem noi, adică toată familia, de la bunicii mei, ai lui Jan, părinţii mei, ai lui, nunta noastră… Suntem noi, toată familia”. Aha, toată familia, repet eu mecanic, în timp ce gândul îmi fuge la apartamentele de acasă, unde nici vorba să fie “toată familia” scoasă la expo, ba chiar sunt puţini prieteni care au la vedere fie şi măcar o poză cu ei miri. Şi brusc, simt o oarecare invidie pe poliţa nemţească, pe colţul lor unde sentimentul de “toţi” e aşa de viu.

 



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *