R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Tanţa şi Costel au făcut un show de zile mari la Zalău

tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__2_„- Auzi? Tu vrei neapărat să te îmbraci în mireasă?
– Păi vreau, sigur că vreau… ca să mă vadă și pe mine localitatea și să mă pozez.
– Și rochia vrei neapărat să fie nouă? Că poți să închiriezi una, dacă vrei… e păcat că o porți doar o dată…“

Şi dacă cineva s-a îndoit că o piesă de teatru în două personaje, fie ele celebre, şi un decor minimal ar putea concura cu o piesă cu multe personaje, costume şi detalii, a avut aseară, în Clădirea Transilvania din Zalău, o surpriză, care le-a depăşit cu mult aşteptările, întrucât cei doi actori de la Teatru „Regina Maria“ din Oradea au avut o prestaţie care a declanşat râsul şi buna dispoziţie de la primele clipe, până la final, într-o sală plină de spectatori. Că vorba aia, cine îi vede o dată pe actorii trupei „Iosif Vulcan“ nu îi uită degrabă şi va căuta să îi vadă de fiecare dată când au ocazia, indiferent de piesa abordată, indiferent că vin zece sau doi, ca să nu mai vorbim de faptul că actorul Petre Ghimbăşan, prezent în multe din piesele jucate la Zalău, a devenit unul dintre preferaţii spectatorilor, şi că e destul să se înfăţişeze simplu în faţa lor, că spectatorii izbucnesc în aplauze şi râsete, doar aşa, de drag. Asta nu înseamnă că Mirela Niţă-Lupu a fost mai prejos, întrucât spectatorii i-au apreciat în egală măsură şi i-au răsplătit cu aplauze.

tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__3_tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__8_Lehliu, Medgidia, Crevedia, Babadag… pe ruta asta umblă zilnic un serios achizitor de vite, pe nume Costel. Într-o zi, într-o gară, întâlnește o fată serioasă, casieriță la alimentară, care corespunde și ca fizic și ca caracter. După 5 minute de discuții, cei doi oameni foarte serioși constată cât de asemănătoare le sunt principiile de viață și decid să se căsătorească. Întorc pe toate fețele problema sarmalelor și a porcului, a invitaților la nuntă și a costumului de ginere, dar uită să se întrebe unul pe altul cum îi cheamă. Trenul vine, frumoasa se urcă în el, și Costel rămâne în gară să mediteze la problema asta: cum o să dea el de logodnica sa fără nume? Dar un om cu așa principii solide de viață nu poate să nu se descurce până la urmă.
Multe dintre expresiile rostite de personaje, alături de unele gesturi ale actorilor, au fost luate de zălăuani şi repetate în drum spre casă, spre hazul tuturor:„Zi-mi adevărul, că unul dintre noi va muri în această seară, şi nu vreau să rămân văduvă”.
Piesa de teatru Tanţa şi Costel este bazată pe un text de Ion Băieşu, scris în plin comunism, şi a reuşit să învie după ani de uitare, graţie interpretării lui Petre Ghimbăşan şi Mirelei Niţă-Lupu.
Şi dacă e să dăm timpul înapoi, serialul umoristic „Tanța și Costel” a fost, pe vremea lui, cea mai de succes emisiune a Televiziunii Române. La început doar o schiță care a plăcut foarte mult publicului, a fost refăcut de Ion Băieșu şi transformat într-un serial TV intitulat „Iubirea e un lucru mare” și difuzat între anii 1965-1970. Şi uite că după atâta vreme, publicul a redescoperit savoarea replicilor şi au strigat a aducere aminte: Ha! Ha! Uite-i pe Tanţa şi Costel. Ha! Ha! Petre şi Mirela.

  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__1_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__2_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__3_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__4_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__5_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__6_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__7_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__8_
  • tanta_si_costel_teatrul_regina_maria__9_


2 comentarii

  1. Calin says:

    Un spectacol excepțional. Doi actori minunați! Un Petre Ghimbăşan în formă și o Mirela Lupu fermecătoare și surprinzătoare în fiecare replică. Am avut o seara de neuitat. Mulțumim, va mai așteptăm!

  2. augustin says:

    felicitari actorilor din Oradea,Petrica esti mare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *