R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Sub pamant – Tunelul zmeilor

“Calin, fii antena! Voi stinge, pentru o clipa, lanterna, sa nu te panichezi. Vreau sa simt cum ma apasa tonele de stanca, linistea si bezna”. Bezna. Stiu, Calin se afla langa mine, la nici un pas. Daca as intinde mana, cu siguranta as reusi sa-l prind de maneca. Suntem varati, amandoi, vorba aia, pana in gat, in grota de la Gradina Zmeilor, la o adancime de circa 150 de metri. intr-o grota sapata in stanca, cu cel putin 3 galerii, care habar nu avem incotro duc, grota ce este, probabil, o fosta galerie de mina, de unde s-a extras carbune. Dar, din locul unde suntem noi, la capatul galeriei principale, suntem aproape siguri ca nu s-a mai extras nimic, pentru ca filoanele de carbune au disparut in urma noastra, cu vreo suta de metri. Acolo unde galeria a inceput sa-si taie si alte cai spre inima zmeilor. Avem senzatia stranie, si de ce nu ar fi adevarat, ca galeriile au fost folosite, de mult, pe vremurile navalirilor turcilor, poate, ca tuneluri, pentru a scapa de vrajmasi. Undeva, din peretii de langa noi si de peste noi, se aud zgomote stranii. Ori a inceput sa lucreze imaginatia noasta, ori zmeii ne-au simtit prezenta. Ar fi mai bine sa cautam calea spre lumina. Aprind lanterna. Calin ma priveste cu ochi tristi. “Trebuie sa iesim la soare”, ii zic. El mai trage un cadru cu camera, dupa care, atenti unde calcam, facem cale intoarsa, spre Fata Catanii.

Se inchide cercul

Ni s-a parut normal ca la sfarsit de sezon, dupa 9 expeditii facute in si in afara din Salaj, sa ne intoarcem acolo unde a inceput totul: Gradina Zmeilor, situat langa satul Galgaul Almasului. Fara sa ne dam seama, noi, oamenii, parcurgem, in tot ceea ce facem, un ciclu. Acum, a venit momentul sa inchidem cercul, nu pentru totdeauna, doar pentru vara asta, pentru ca, speram noi, urmeaza sa trecem prin alte episoade, unele chiar destul de ciudate, in curand. Multi ar spune ca “ce-i asa mare lucru si cu Gradina Zmeilor? E aici langa noi”. Chiar asta-i, minunatia asta e chiar aici langa noi, o posibila zona turistica, ce nu a fost, inca exploatata. si, poate, e mai bine asa, pentru ca unii de langa noi nu inteleg natura, ori o inteleg in asa fel incat isi bat joc de ea, lasandu-si urmele peste tot pe unde calca. Ne-am zis, hai sa incercam un alt traseu, sa luam Gradina Zmeilor de sus, pe faleza unde nu am reusit sa ajungem data trecuta. Acolo unde isi are cuibul uliul nostru, ce ne-a fost inger pazitor, o vara intreaga. Dupa circa 800 de kilometri de pedalat, in vara care a trecut, drumul pana la Gradina Zmeilor, circa 15 kilometri de Jibou, ni se pare o joaca de copii. E chiar reconfortant. Cunoastem deja pe unde trebuie sa o luam, asa ca pare mult mai simplu sa mai tragem si cateva cadre, cu camera video, pentru ca intentionam sa facem un filmulet, de genul celor ce pot fi vizionate pe canalele consacrate naturii. Iesim de pe drumul principal, spre dreapta, atacam urcusul usor, spre poienile care marginesc Zmeii. Amintirile ne lovesc cu toata forta, splendoarea ne cuprinde din nou. E la fel ca si cand ai asculta pentru a mia oara The Wall, intotdeauna poti descoperi ceva nou. Ajungem la primul zid al Zmeilor si nu mai intram in maracinis, ci mergem inainte, sa urcam faleza.

Stramtoarea

Ar fi fost chiar pacat sa nu incercam traseul acesta, pentru ca dam peste niste locuri absolut splendide: drumul, sau unul dintre drumurile spre faleza duce printre doua ziduri, intre care distanta este mai mica de 10 centimetri. Locul ajunge doar sa-ti proptesti talpa, iar cu mainile sa te apuci de tavan si sa urmezi calea spre culme. Calin este in urma mea, filmeaza. Cu toate ca pare o joaca de copii, peretii stancii sunt nisiposi, iar o noua alunecare m-ar pune spre pastrare, cel putin pana in primavara, dupa episodul nefericit de la Calea Tibetanului. Ajung, intr-un tarziu, sus, iar privelistea care mi se arata, ma lasa fara cuvinte: nu pot decat sa-mi intind bratele spre soare si sa las razele sa-mi fulgere reflectiile zmeilor in ochi. Alarmat de mutenia mea, Calin ajunge rapid langa mine si pica in aceeasi stare de uimire fata de splendoarea naturii. Nu-i nevoie sa vorbesti, trebuie doar sa-ti deschizi mintea si sa lasi natura sa te inconjoare. Suntem, din nou, alti oameni. Aici nu mai exista iubire, ura, mitocanie, tradare, sunt doar stancile care rasar, de nicaieri, agatate de cer, exista doar haul pe marginea caruia stam, cu varfurile picioarelor peste abis, locul unde caderea ar putea provoca poate o renastere. Ne reculegem cu greu din uimire. E timpul sa mergem dupa biciclete, cu care urmam acelasi drum, spre culme. Cu ele ridicate peste capetele noastre, parcurgem, din nou, drumul dintre ziduri, gafaind, mormaind, dar nu se poate altfel, cele 4 roti ne-au dus, in aceasta vara, neconditionate de nimic, sute de kilometri.

Deasupra Zmeilor

Incepem drumul prin padure, pe marginea falezei, inconjurand Zmeii, care ne urmaresc fiecare pas. E un pic de urcus, dar nu mai exista oboseala, este doar satisfactia celor care au reusit, din nou, sa-si dea liber spiritului. Atingem, intr-un moment, cotitura din care peretele falezei se arata in toata maretia ei: cuiul uliului, care ne-a fost tovaras si inger pazitor la fiecare iesire de-a noastra, poate fi observat agatat intre cer si pamant, pe peretele neted al stancii. Dar acum este gol, cine stie, poate ne vegheaza si acum, de undeva. Ajungem, in cele din urma, la capatul falezei si cautam un loc unde sa coboram in vale. Simturile noastre ne spun ca suntem, undeva, chiar deasupra tunelului zmeilor. Gasim o vale ingusta care ar duce jos, dar solul e nisipos, iar panta destul de abrupta. Cu toate acestea, Calin porneste in jos, aluneca, isi pierde echilibrul si se arunca in fund. In cazul in care continua alunecarea, panta l-ar fi aruncat, in cele din urma, cu capul inainte, iar urmarile ar fi fost mai neplacute, decat o amarata julitura pe fund. Ajunge, in cele din urma, jos, eu nu-l mai vad, ii aud doar vociferarile referitoare la juliturile cu care s-a pricopsit din nou. incerc, si eu, coborarea, mult mai precaut, pentru ca pierderea echilibrului ar duce, automat, la fortarea si ruperea gleznei. Ma agat de orice-mi ofera solul, alunec controlat si ajung si eu jos, unde ne intampina doua stanci, apropiate una de alta, lasand intre ele doar o spartura extrem de ingusta. Desi pare imposibila trecerea printre ele, las rocile sa ma imbratiseze, nu le resping, si trec dincolo, cu toate ca spartura este atat de mica, incat nici macar nu pot intoarce capul sa vad ce face Calin. Dupa cativa pasi, ajungem la intrarea in tunelul zmeilor, o gaura in zid, ce ne intampina neagra si totusi fara amenintare.

In inima Zmeilor

“Scoate-ti lanterna!”, ii spun la Calin, dar imi dau seama, imediat, ca ceva nu-i in regula. “Am uitat-o acasa”, veni raspunsul spasit, dar acum nu mai exista intoarcere. Intram, chiar si cu o lanterna in bezna. Lumina de afara este repede absorbita de vidul negru de dinauntru, razele disparand dupa nici 30 de metri. Ciudat, tunelul arata ca si cum un vierme urias ar fi inaintat inspre inima zmeilor, lasand in urma un tunel aproape perfect. Aprind lanterna si continuam inaintarea. Pentru Calin este mai greu, el mai incearca sa si filmeze cate ceva din grozaviile beznei. Se mai impiedica, chiar pica, dar camera video o tine la piept, ca pe o amuleta. Dupa circa 60 de metri de orbecait la lumina unei singure lanterne, tunelul se bifurca, atat spre dreapta, cat si spre stanga. Cele doua ramificatii nu mai par chiar atat de regulate ca cea principala. Alegem bifurcatia spre stanga si continuam inaintarea. Solul e din ce in ce mai neregulat, cu pietre ascutite ce rasar aiurea de sub talpile noastre. La un moment dat dam peste un filon de carbune si intelegem ca suntem pe urmele minerilor, intr-o mina, lucru ce nu-mi mai ofera o siguranta prea mare. Sub talpile noastre apare si apa, ciudat, in conditiile in care in toata Gradina a Zmeilor singura lipsa este cea a unui izvor. Dar, cel mai probabil, apa se infiltreaza, la suprafata, de undeva de jos. Nu se mai poate inainta, grota devine, din ce in ce mai salbatica si apoasa, ori, poate, minerii nu s-au mai obosit sa consolideze peretii. E tacere, orice respiratie rabufneste in bezna ca un strigat. Facem cale intoarsa spre tunelul principal, unde, fara a mai sta pe ganduri, pornim spre adancimea zmeilor. Dupa inca vreo 40 de metri, tunelul mai face o deschidere, de aceasta data din plafon, o gaura care cine stie unde dracu duce. Trecem si de ea, iar, la un moment dat ma opresc. Calin se poticneste de mine. Nu zic nimic, dar imi pun la indoiala dorinta de a mai continua drumul. intorc capul spre Calin, ii var lanterna intre ochi si vad acelasi lucru ce cred ca se poate citi pe fata mea. Nu trece mai mult de o clipa, decizia e luata intr-un moment: mergem mai departe, fie ce-o fii. intunericul devine din ce in ce mai dens, atmosfera se schimba ca intr-o pivnita, imaginatia noastra lucreaza febril. Habar n-avem cat inaintam spre inima zmeilor, simturile noastre spun ca suntem cam la 250 de metri in zid. Apare si capatul, ca si capul unui burghiu care, prin forare, a ajuns doar pana aici. Sting lanterna si stam asa, cu palmile lipite de peretii tunelului, chemand vibratia spre interiorul nostru. Poti sa-ti inchipui senzatia nimicului trecand prin tine, vidul cuprinzandu-te, bezna lasandu-se ca un clopot peste mintea ta, senzatia ca nu mai exista nimic, nimeni, nici macar tu nu mai esti, ci doar nimicul, care-ti invaluie inexistenta? Totul este viata si moarte. Un ciclu complet. Renasterea.

Renasterea

Parcurgem tunelul spre iesire fara a ne spune nimic. Apasarea a fost prea coplesitoare. Dupa un timp, ce nu mai poate fi masurat prin limbile ceasurilor, viata isi arata, din nou, de undeva departe, razele ce marginesc intrarea in tunel. Afara, avem senzatia ciudata ca reinnodam firul povestii noastre de acolo de unde am intrat in tunel. Cele circa 50 de minute, petrecute sub pamant nu au existat. Timpul continua lenes sa ticaie, reluandu-si cursul din momentul in care am aprins, pentru prima oara lanterna. De acum, parcurgem traseul cunoscut, spre Fata Catanii. Trecem, furiosi, pe langa cele doua stanci superbe, pe langa si pe care speciile conlocuitoare si-au lasat amprenta si ajungem, din nou, dupa mai bine de doua luni, la Micul Canion de Salaj, prin care trecem razand soarelui ce razbate printre peretii stancilor. Suntem, din nou, la primul nostru traseu de catarare libera, iar Calin ma invita sa-l urc singur. Este dovada ca are incredere in mine si peste tot ceea ce am trecut, impreuna, in expeditiile extreme din vara aceasta. Nu mai fac greseala de la Calea Tibetanului. Chiar daca stanca mi se pare usor accesibila, imi trec palmele peste peretele nisipos, ca intr-o mangaiere tandra, si alegand cu grija fiecare coltisor de stanca, urc, icnind. Dureaza doar cateva minute, mi se pare mie, si sunt sus, deasupra ochiului de stanca ce margineste haul din cealalta parte. Calin se catara rapid langa mine, iar zmeii ne inconjoara in maiestuozitatea lor. Aici a inceput totul si aici se termina. Eu sunt Zero, inceputul si sfarsitul.

Privind in urma

Timpul trece mai repede, acum, in prag de toamna, asa ca ne urmam pasii spre locul unde ne-am lasat bicicletele. Le recuperam, fara a gandi macar ca nu ar putea fi la locul lor. Oricum, acolo unde le-am lasat noi, nu stiu sa se incumete cineva sa urce. Chiar si fara biciclete. Reluam coborarea, in timp ce aratam, unor turisti intre doua varste, sositi pe urmele noastre din Ungaria, un loc mai accesibil de atingere a poienii unde si-au parcat masina. Pornesc spre coborarea destul de dificila pentru ei, in timp ce se uita ciudat spre noi, care facem acelasi lucru cu bicicletele in spinare. Ajungem, in cele din urma jos, pedaland fara frane, la iesirea cu drumul asfaltat, unde satul ne intampina cu alaiul unei inmormantari. Deci, clopotele pe care le-am auzit nu demult, nu au fost trase pentru noi. Unii renasc, in timp ce altii trec prin viata, fara urma.

  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__1_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__2_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__3_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__4_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__5_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__6_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__10_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__8_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__9_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__7_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__13_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__11_
  • sub_pamant_tunelul_zmeilor__12_



 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.