R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Șimleul are un festival de umor de toată comedia și propria lui monedă

festival_umor_simleu_4Cine nu știe, află, și cine știe, cunoaște! Cine n-are umor, să-și cumpere, costă doar un leu, un leu de Șimleu, se servește (la)cald, se asezonează cu lacrimi de râs, nu de crocodil, și, pentru că am ajuns de la leu la râs, putem să spunem că avem niște exemplare aparte. Cei care vin să ne viziteze aduc cu ei arome de bună dispoziție, condimente sărate și picante, care fac ca bancurile, epigramele, cântecele cântate cu într-o limbă sucită, la propriu, să devină o saramură de caricaturi a societății în care trăim. Umoriștii au darul de a agăța cuvintele de perete, nu ca nuca de perete, ci ca un prețios tablou, pentru că e un bun de zile mari, și cu cât e mai colorat și mai colțuros creionul cu care sunt desenate cuvintele, cu atât reușesc mai bine să pună la zid defectele celor luați în vizor.

De ce un spectacol de umor la Șimleu? Pentru că Măgura, care e de o vârstă cu timpul, a fost martora dezvoltării culturii, a acelui act care definește o comunitate prin preocupările pe care le are. Șimleul își povestește povestea prin ceea ce lasă în urmă, și la fel cum spunea Cornel Udrea, unul dintre prezentatorii festivalului, Șimleul este un „oraș transilvan, cu oameni înstăriți intelectual care doresc să aibă un festival de umor al lor”, și nu stau cu mâinile în sân(i), ai lor ori ai vecinei, ci contribuie prin prezența lor la dorința de a avea cât mai multe ediții și de a deveni o monedă de schimb în mai bine.

festival_umor_simleu_1Și din nou, de ce Șimleul? Șimleul, orășelul cochet, care atunci când intri în el îți cere să nu mai pleci, iar când pleci fără să vrei și fără să vrea, rupe din sufletul tău o bucată ca să te aibă mereu. Pentru că așa e Șimleul, un loc de suflet, pentru suflet și în suflet, în care odată intrat, te ține captiv dorinței de a rămâne.

Festivalul, că de la el am pornit, a fost ca o shaorma cu de toate. Frunze cu gust de șampanie pe care s-au așezat două buze pe post de portativ, glume, bancuri, epigrame, folk, tenor (nu din Labrador), o scenetă cu Rabă, caricaturi în creion și în umor, un număr la scenă deschisă (cu cortina trasă sau fără perdea, cum ar veni) cu o blondă moldoveancă, povești cu și despre blonde, soacre, bărbați, și, din când în când, pe scenă își făceau apariția, la figurat, câteva perechi de bocanci lustruiți cu multă măiestrie, cu care umoriștii intrau în activitatea politicienilor. Cei prezenți au fost încântați de ceea ce au văzut cu ochii lor, ori prin ochii celor de pe scenă, și în loc de autografe, la final, s-au servit gratuit smiles to go și câte un leu de Șimleu, un fel de mită pentru cei prezenți, ca să-i ademenească să participe și anul viitor.

  • festival_umor_simleu_4
  • festival_umor_simleu_1
  • festival_umor_simleu_2
  • festival_umor_simleu_3
  • festival_umor_simleu_5
  • festival_umor_simleu_6
  • festival_umor_simleu_7


niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *