Ne-a apărut un început de respect pentru tineretul fără griji zălăuan, care oricît ar chefui pe băncile cluburilor și orice ar băga pe nas sau pe gură în veceurile aferente, tot nu se lasă convertiți de o manea bună. Adică, ok, fie ea muzică house și electronică cît să rupă cristalele, dar cînd e vorba de o manea de aia să-ți curgă mucii de emoții, iar sentimentele s-o ia razna din ochii înroșiți de votcă, tineretul adolescentin și-o pune de o curea lată și pleacă.

Cam așa s-a întîmplat în noaptea de sîmbătă spre duminică de înviere a grupării catoliciene și reformiste, într-un club mai verde de prin centrul cu aspecte artistice de cubism zălăuan, cînd dijoii, obosiți de atîta frecat pe degeaba a sculelor de remixaj, au pus-o, pe la 3 pe ora veche, de o manea. Știau ei ce știau, pentru că, ca la semnal, jumate de tineret chefliu a roit-o spre ieșire, pierzîndu-se în zarea cețurilor matinale. Cealaltă jumătate a rămas pe loc, fiind bată.

Pîn la urmă chiar a merge faza aia cu rockeristul cel tînăr și voinic, venit acasă cam rupt în lanțuri pe la gură, cu mama îngrijorată: puiule, ție rău, să-ți pună mama o manea să verși?