Cam ăsta a fost laitmotivul unei clase de-a doişpea, de la colegiul naţional, din orăşelul de sub Măgură, zilele trecute, când au făcut un banchet manelesc piţipongesc de până şi Minune, Guţă şi Salam s-ar fi înverzit de ciudă. S-au pregătit din timp, şi ca să fie siguri că le iese damblua şi-au cadorisit diriga cu tabletă şi brăţară groasă de aur ca să-i inchidă gura şi să-i arate că:

„Suntem brigada cea mai bine organizată
Peste noi nimeni n-o sa treacă niciodată
De noi ar fi bine să ştiţi să vă feriţi
Să staţi în banca voastră şi să nu greşiti“ biiis

Cam aşa au şi stat, de altfel, profesorii, care s-au scandalizat şi şi-au răcit gura degeaba, ameninţându-i că pleacă, dacă nu renunţă la manele. Ei şi-au văzut de banchetul lor, chef de chef. Şi-au lipit euroii, scanaţi, pe frunte şi s-au scălâmbăit, crezându-se cei mai şmecheri şi mai grei. Şi până la urmă au şi fost, de vreme ce nimeni nu a reuşit să se pună cu ei. Şi probabil cam tot aşa or fi şi la bac şi notele de zece or curge, ca euroii, în timp ce ei o să mâzgălească pe foaia de examen: “Vreau să beau cu fraţii mei. Da, da cu frații mei! Să moară toți dușmaniiiii!” Şi dacă asta înţeleg prin distracţie elevii unui liceu de elită, înseamnă că „Idiocracy“, în regia lui Mike Judge, a avut nevoie de mai puţin de şapte ani ca să ne ajungă. Hâc, hâc…