De mult timp vreau sa scriu acest articol. Am asteptat atat, pentru a-l scrie la sfarsit. Nu imi vine sa cred ca deja este sfarsitul concursului Ecoprovocarea. A fost o povara (ce-o sa primesc pentru asta), o bucurie si o experienta de neuitat. Nici nu stiu ce mi-a placut mai mult, sa interactionez cu oamenii, sa ma descurc in conversatiile cu adultii (asa cum spune doamna diriginta), sa imi fac curaj ca sa vorbesc in public, sa descopar lucruri noi… am facut multe. Mi-am facut prieteni noi si am mult mai multa incredere in mine.
Asa cum am spus, m-am schimbat ca om. La inceput, afland ca sunt Ecoambasador, am fost bucuroasa, dar nestiind ce inseamna aceasta poveste, nu m-am asteptat la nimic din tot ce a fost. Chiar a fost o poveste. O poveste in care oricare ar fi finalul, el va fi fericit. Happy end! Punctul culminant este acesta, cel in care nu vreau sa se termine, vreau sa dureze la nesfarsit (nu… nu la nesfarsit, inca putin timp ca sa desprind incet de tot). Nu ma voi putea obisnui ca marti, la ultima ora, eu nu voi merge la sedinta, ci voi merge la ora de sport. Nu voi mai taia flyere, mii de flyere inaintea constientizarii din careu.
Nu mai pot decat sa sper ca am reusit sa schimbam si sa facem ceea ce am vrut. Off…
Destul cu sensibilizarile, ca imi vine sa plang!