Pătimașe păsărele, pe la rafturi se adună, tototot golesc în cale, pentru sărbătoarea ce va să vină – ziceam și noi așa, încercînd să păstrăm barăm o noimă de filet iambic eminescian, chit că tătă lumea e trează lumină, deloc somnoroasă și apucă de orice poate, de unde poate, cu zeci de mîini, golind magazinele spre bucuria patronilor, ce reușesc, acum, să vîndă, în sfîrșit, tot ce nu au vîndut un an întreg.
Frate, e imposibil, și eu m-am uitat la documentarele alea de pe discoveri, din ciclul că dacă ești pregătit pentru apocalipsă, dar văd că Paștele astea îs mai apocaliptice, decît apocalipsa în sine.
Săptămîna patimilor, asta e, dar de astea patimi cumpărătorești n-a văzut lumea și pămîntul, cu oameni crizați ce umblă printre rafturi, nu cu coșuri de cumpărături, ci cu cîteva cărucioare, ca niște lăcuste. Parcă s-ar pregăti pentru cina cea din urmă, după grătarele și micii de 1,2 și trei Mai. Tare mă tem că urgențele spitalelor vor fi pline, luni și marți, de burdihănoși cu intoxicație alimentară, dar nu că ar fi mîncat stricat, ci că au mîncat pînă s-au stricat. Oare se mai gîndește cineva că și în săptămîna de după Paște e rost de papa? Că ciclul vieții mere mai departe. Ne trezim, mîncăm, face caca mare și tot așa, după care ne culcăm la loc.
Dar, fiecare cu ale lui, așa că nouă nu ne rămîne decît să vă tragem o urare de Paște fericit: Aho, ahooo, copii și frați, stați puțin și mestecați, șunci întregi nu îngurgitați, la mese nu mai stați, ci mereți de vă mișcați!
Sărbăutori fericite, cioc-cioc!