Cine zice că 20 bani n-au nici o valoare, se înșală. Că niciodată nu se știe care-i așa de ahtiat după bani, că vine cu cheia franceză să-ți taie ceva. Adică găzoșeonii, cei care dau drumul la gaze, prin conducte și nu numai, care, acu’ de vreo lună, au găsit un consumator cu datorii, așa că au trimis trupa de comando, echipată corespunzător, să rezolve treaba – ori dai, ori cheia franceză te mănâncă! Și se înființează ei la ușă, unde, cu glas hotărât, gazos, somează: “Consumatoreee, ori plătești, ori pun dop, că nu se poate, așa, cu datorii, adică ce, fasole fără efect, cine a mai pomenit?” Pus în fața cheii franceze, consumatorul deschide portmoneul și, cu îngrijorare în glas, întreabă cam cât are restanță. Răspunsul vine prompt și cu importanța celui trimis să stopeze delapidarea gazoasă: “20 de bani!” 20 de bani? Da, adică 0,20 lei. Mai poți să zici ceva? Adică, da, dom’le găzoseon, ai dreptate, 20 de bani poate însemna cât un bob de fasole, care, la rândul lui, înseamnă gaz. Că cam atâta poți produce de 20 de bani, pentru care au trimis găzoșeonii trupa de comando. Adică, pe scurt, un pârț. Da, da’ ce pârț, că toată floarea cea vestită a găzoșeonilor s-a cutremurat când a aflat cum se sustrag unii de la plată. Că, vorba aia, pârț cu pârț se face gazu’. Acuma, consumatorii, ar putea, dacă nu au cei 20 de bani – că nu se știe la care-i vine rândul să dea nas în nas cu cheia franceză – să dea înapoi în natură. Adică să înapoieze gazu’. Cum? Cu un simplu pârț, pe care găzoșeonii recuperatori pot să-l colecționeze în recipiente special pregătite din timp, în pungă sau să tragă aer în piept și să-și țină respirația până ajung la sediu, unde, ca să nu existe discuții, să-l slobozească în prezența șefilor. Desigur, pentru un calcul exact și pentru o mai bună evaluare a profitului, la sediu ar trebui interzis, măcar până se termină cu calculele, consumul de fasole, varză murată sau alte produse pârțofere, care pot conturba activitatea întregului sistem găzoșeonifer.