În urma activităţilor din luna decembrie, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” avansează în clasamentul concursului “ecOprovocarea” de pe locul IV pe locul III, cu o diferenţă foarte mică de locul II. Acest progres se datorează profesorilor şi elevilor Şcolii Gimnaziale “Simion Bărnuţiu” care s-au implicat foarte mult în toate activităţile organizate de către ecOambasadori pentru acumularea câtor mai multe puncte.
Punctele acumulate în luna decembrie au fost mai multe decât în luna noiembrie şi sperăm ca în luna ianuarie să fie şi mai multe decât până acum; punctele s-au obţinut prin organizarea unor campanii de conştientizare si a unor târguri de resurse la noi în şcoală dar şi la Grădiniţa cu P.P. nr. 1 din Zalău, urmate de o campanie stradală.
De asemenea, s-au obţinut multe puncte şi din încheierea unor contracte de parteneriat cu diferite unităţi de învăţământ şi cu firme, care au fost dispuse să ne ofere câte o sponsorizare cu diferite materiale de mare ajutor (ex. mănuşi de grădină, saci menajeri pentru desfăşurarea unor igienizări şi amenajarea unor spaţii verzi în natură, în cât mai bune condiţii şi materiale reciclabile).
La nivel de clasă s-a obţinut un număr mare de descrieri a unor specii de plante şi animale pe cale de dispariţie sau rare din flora şi fauna ţării şi de realizarea unor fotoreportaje.
Pe parcursul lunii decembrie, ecOambasadorii impreună cu întreaga şcoală, au colectat cantităţi mari de deşeuri, acestea fiind colectate selectiv, au avut apariţii media, un număr mare de voluntari implicaţi în selectarea, încărcarea şi descărcarea deşeurilor dar şi în amenajarea panoului “ecOprovocarea”, toate acestea ducând la sporirea punctelor.
Suntem mândri că, încă din luna a II-a a concursului “ecOprovocarea”, chiar dacă începutul nu a fost unul cel mai bun, se vede si se simte un progres din partea şcolii noastre şi sperăm ca acesta să nu se oprească aici.
Acest lucru v-a fi posibil numai printr-o bună organizare a activităţilor de către ecOambasadori, printr-o implicare totală şi o bună colaborare cu corpul profesoral al şcoalii dar şi cu părinţii şi bunicii elevilor acestei şcoli şi alţi partener cărora le mulţumim din suflet.
S-a dovedit că acest concurs “ecOprovocarea” este într-adevăr o PROVOCARE!


niciun comentariu