– Casa nouă am construit-o fără trepte, să n-o tot urcăm şi s-o coborâm pe Bözsi. Atunci n-am ştiut, nu ne-o spus nimeni că se poate în pantă, să putem împinge cărucioru’. Chirpiciu’ s-o uscat patru ani la rându’. O fost pus în curte, acoperit. Nu l-am ars. Erau veri secetoase pe atunci, nu ploua aşa de mult ca amu’. Nu era încă musai să construim, dar mai mult mama-soacră a insistat. Numai că ea n-a mai apucat să vadă casa nouă. Am vândut casa bătrânească din vecini, a lu’ bună-sa lui János și încă un viţel şi o scroafă. Am pus banii cap la cap, o costat vreo 14 mii de lei. Dar nu ne-o rămas s-o văcăluim pe dinafară.
Fundamentu’ l-am făcut scund, tot pentru Bözsi, piatră o fost destulă. Ne-o rămas de o trebuit s-o vindem. János o tot spus: beciu tre’ să fie la nivel cu şantu’. De-aia amu se tot adună apa în beci. De-aia e igrasie în colţurile camerei mari. Degeaba am văruit în fiecare al doilea an, mucegaiu’ ieșea din nou. Mi-o zis şi taică-meu: „Vai, copii, pe voi vă ia apa!”.

– Mi-aduc aminte de o ploaie torențială, o fost bal de recruţi acolo jos, în şura lu’ tanti Borica. Ploua de turna. Bözsi o auzit de bal, plângea că vrea şi ea. Nu am vrut s-o ducem nici în ruptul capului, i-am tot zis: „Dar înţelege, tu, Bözsi, cum să te ducem pe timpu’ ăsta urât? De ce nu înţelegi, că nu ţi-e locu’ acolo?”. Dar ea nu şi nu, făcea nazuri. Atunci taică-su m-o chemat de-o parte: „Gândeşte-te, Zsuzsi, are doar cincişpce ani!”. Irma, mamă-ta, se uita la noi, da’ nu înţelegea nimic, era prea mică pe-atunci. Până la urmă am ieșit din casă. Ne-am acoperit pe cap cu pânză de desagă și aşa am pornit prin ploaie. Iar spre acasă ne-o ajutat feciorii. Zic, că dacă era sănătoasă, se mărita la şapteşpce ani. Nu-şi aştepta optpşcele! Vezi, şi aşa, feciorii stăteau de vorbă cu ea, până seara târziu. Se aşezau pe brațul căruciorului.

– Pe vremuri, fetele se măritau devreme?

– Io am avut opşpce ani împliniți, tuşa Borica mai devreme. O iubit pe altu’, dar n-au lăsat-o, că ăla era tare băucios. S-o măritat cu Senki Márton, care era mai înstărit. O fost cu zece ani mai mare decât ea. Tuşa Borica o împlinit şaişpce după ce s-o măritat. Prima dată s-o ţinut nunta, apoi o fost la sfatu’ popular, după ce o-mplinit şaipşce. O fost în ’20, când s-o însurat şi fratele Ferenc.

– Cum a fost când aţi plecat la Pișcolț?

– Noi am încercat de toate. S-o zvonit în sat că betegii sunt duşi la Pișcolț. Ciungii, orbii, şchiopii o fost duși toți acolo. Bözsi o auzit și tare o vrut s-o ducem şi pe ea. Apăi acolo cantoru’ şi clopotaru’ or făcut ceva: or uns geamu’ de la biserică cu petrol, iar când o bătut soarele, strălucea tare frumos. S-o zvonit că în geam o apărut Isus. Or venit puhoaie de oameni. Era prin cinşdoi. Bözsi avea opşpce ani atunci. Locuia aici o femeie catolică, Major Mari, ne-o zis pe urmă că de aia nu s-a vindecat, că nu credem cât trebe.

– Pe-unde este acest Pișcolț?

– Spre Tăşnad, ne-am dus cu căruţa. Zsiga o fost căruţaşu’. O luat-o în spinare, aşa o dus-o înăuntru în biserică, erau atâţia oameni că nu puteai să-i socoteşti. Chiar şi miliţianu’ o stat deoparte, nu biruia cu atâta popor. S-o pus o scândură de-a curmezişu’ în uşa bisericii, cine o intrat bine, cine nu, o rămas afară. Zsiga o întreba: „Bözsi, să te mai duc mai-năuntru?”. Bözsi i-o răspuns: „Nu mă duce, unceşule Zsiga, numa’ cheltuim banii aici, n-are nici un rost”. Erau lângă ușă farfurii pline cu bani. Am chemat-o pe Ágnes, care era de-o seamă cu Bözsi, am pus o scândură în căruţă, io am stat la un capăt, Ágnes pe celălalt capăt. Am ţinut-o bine, şi totuşi trebuia oprit la fiecare zece metri s-o aranjăm că tot aluneca. O, era mare lucru, abia se poate povesti. Bözsi o sperat că se vindecă. Puteam să n-o ducem? Feciorii îi ziceau că dacă se vindecă, seara or să şi vină la ea la pețit. Seara, când ne-am întors acasă, o venit miliţia, nu feciorii.

– De ce a venit miliţia?

– O venit să ne întrebe ce am făcut? De ce am fost la Pișcolț? Bunu’tău o fost preşedinte de CAP, l-or denunţat că nu crede în Dumnezeu. Da’ de-unde, că de ce crede în Dumnezeu! Vai, ce lume rea o fost. Ca atunci când l-or răstignit pe Isus.

– Bunicul a fost jude, apoi preşedinte de colectivă?

– Când o venit colectiva, toată lumea l-o vrut pe el, o venit un activist de la Ilişua, îl chema Ambrus: „Bace János, matale trebuie să accepţi, eşti cel mai potrivit acolo!”. Nu o vrut, dar până la urmă o acceptat. Aia i-o distrus nervii. Poți să-ți închipui cum s-o simțit când o trebuit să ia animalele rudelor din coteţ! Am dat şi noi trei vaci. Două căruţe, roaba, plugu’, boroana, toate s-au dus pe apa sâmbetei.

– Nu puteaţi să le ascundeţi undeva?

– O, unde să le ascundem? Bunicu-tău o trebuit să dea pildă. Erau supăraţi pe bunu’ tău că o acceptat să fie președinte, i-or zis că dacă nu accepta poate nu se făcea colectiva. Nu se făcea pe naiba! După patru ani l-au dat jos. Au zis că o fost destul în frunte chiaburii, amu’ să mai fie şi săracii.

traducere din limba maghiară: Stracula Attila