Simplu! Scrii o carte și dai anunț în țară că dacă vrea cineva să-și vadă numele în carte, cotizezi cu niște bani, ochiu’ dracului, cum ar veni. Vi se pare cunoscut scenariul? Că parcă am mai auzit de treaba asta odată cu lansarea sfântei monografii a Periceiului, în care au fost pomeniți toți cei care au dat câte 50 de lei. E clar, părintele Moca e predestinat pentru fapte ale milei trupești, chiar dacă, se știe, astfel de gesturi îi sunt împotriva firii, nu? Da’, trăi-v-ar spovedania, cei săraci cu duhul, nu și cu buzunaruʼ, era musai să fie pomeniți?
Bine, ați zice că eforturile popii de a scrie o carte și costul de tipografie ar trebui susținute de cineva. De banii bisericii, nu vă necăjiți, că sunt acolo curatori! Și degeaba sunt curatori, că ei nu dau bani, ci țin evidența lor. Prin urmare, sfânta carte o fost susținută financiar jumătate de Centrul de Cultură din Zalău, și cealaltă jumătate, după multe mătănii de patrafir, de Primăria Pericei. Tot atunci, cu mult fast, s-a inaugurat un muzeu cu carte veche, chestii, trestii, socoteli, așa cum îi stă bine unui muzeu. Aici n-avem nimic de zis, că de muzeu s-au ocupat cei de la Muzeu. Ne-am prins?

Problema-i alta, că din mărinimoasa contribuție a popii, au apărut două tablouri pe pereți care nu prea au treabă cu muzeul în sine, iar la inaugurare, ăștia de la Muzeu s-au crucit, și cu stânga și cu dreapta, de noile achiziții ale popii. Cum ce îs? Reverendă-ntr-un picior, ghici, mă, popă, ce-i! Păi, ce să fie, două figuri legendare – una a lu’ patriarhu’ și alta a lu’ episcopu’.

Atunci, la schimb, în veci pomenirea lu’ Moca, acilea șa, pe gratis!