Cine zice că Zalăul n-are veceuri publice, ori nu știe ce vorbește, ori are nasul înfundat. Ori e așa de obișnuit cu mirosul cu pricina, încât i se pare că a venit, din nou, în fiecare zi, primăvara, varianta pișercoasă. Fiindcă, altfel, dacă treci pasajul ăla de pe lângă Zahana, pe lângă magazinul cu de-ale mașinilor, plus bodega de rigoare din zonă, nu ai cum să nu-ți bagi instantaneu degetele în nas, până la cot, ca un reflex brusc care să oprească fluxul cu putoare de pipi, în limbaj uzual pișat, flux care îți intră întâi în nas, apoi, pentru că mandibula dă semne de cutremur, mirosul își face loc și în gură. Așa că, până să-ți dai seama, nici să înjuri nu mai poți. Apoi o tai repede de acolo, sperând ca parfumul cu care te-ai dat de dimineață să aibă mușchiu’ mai tare ca al mirosului de pipi din zonă. Dacă nu te-ai dat cu parfum, ee, te dai în momentul în care ajungi în pasaj. Și, stați așa, că încă nu a venit bine căldura, adică sezonul de băut bere după bere după bere după bere, iar cetățenii-boi ai orașului, care se ocupă cu parfumatul pasajelor, își manevrează mai greu instrumentul minuscul din dotare, că între atâta chiloțăraie și pantaloni slim, recte de fătălăi, e mai greu. Da’ când va să vină căldura, iar vestimentația boilor (am renunțat la apelativul cetățean, că poate cred ăia că-i înjură careva) se va reduce la un pantalon scurt, evident slim, și tot ce va fi nevoie să facă, atunci când pipi-ul va da drumul la manele, semn că-l scapă, e să ridice un picior… ori nici măcar atâta, că pata de pe pantaloni se usucă repede, așa că ce atâta deranj. Ptui!