Așa știe popa să vorbească cu niște bieți copii de clasa a șasea, care s-au luat de fiică-sa la școala, adică, din cauza lu’ joc de copii, niște biluțe de hârtie au ajuns și pe la fetița în cauză, că așa s-a întâmplat, nu că așa ar fi vrut vreun copil.

Eee, auzind popa una ca asta, el ar fi vrut să zică vreo două, trei pilde, din ălea cu tâlc și cu iubire de aproape, că așa se zice, că popii-s cu iubire de aproape. Da’, ce să vezi, și-a băgat necuratul coada (clar, că altfel de ce să vrea popa să bată niște copii?), așa că a mers la școală, i-a luat pe cei patru copii pe care i-ar fi indicat fătuca,  i-a dus la direcțiune și, în fața directoarei și a dirigintei, a început să-i amenințe pe copii de se auzea până în stradă: „Bă, vă bat de vă căcați pe voi! Vă bat de vă omor!”. Nnngg? Acuma ori nu mai e cu iubire la popi, ori asta înseamnă, de fapt, iubirea de aproape, să-l bați de să se cace pe el. Evident, până moare, ca să fie cu happy end.

Părinții celor patru copii, însă, au o singură nelămurire: De ce în biserică popa vorbește de sfinți, iar în viața de zi cu zi limbajul popii e mai domol, adică fără sfinți, da’ cu din ăstea, cu omorât în bătaie?

Și, uite-așa, nici măcar ce zice popa nu mai poți aplica, că riști să te trezești cu poliția la ușă! Preabătăușenia Ta, dacă tot vrei să te răzbuni pe bieții prunci, cheamă-i la o spovadă. În primul rând, ca să te asiguri că ăia-s făptașii, și dup-aia dă-le un canon de ăla pe măsura faptei, nu pe măsura potenței. Că, nu-i așa, popa e potent, adică are potențial, să nu ne înțeleagă dusul în ispită greșit.

Pentru cine nu știe cine-i protagonistul, se oferă, cu dragoste de aproape, un indiciu: concert la biserică cu boxele pe-afară, în formă cu recidivă.