Mai sunt două săptămâni… am intrat pe ultima sută de metri a concursului ”Ecoprovocarea”! Asta, dacă considerăm că a fost o cursă de semi-fond. Însă, dacă îl sau o comparăm cu un maraton, atunci să spunem că am intrat în stadion pentru turul de pistă… se aud oare aclamații, ovații? Nici vorbă… pentru că nimeni de la Școala ”Mihai Eminescu” nu a participat la această competiție pentru glorie, fie ea personală sau colectivă. Și cu siguranță nici contracandidații noștri. ”Concurența”.
Poate, inițial, copiii au dorit să ”fie pe sticlă”, să fie ”vedete”. ” Ne vor da la televizor, frau?” ( ”frau ” e apelativul pe care îl folosesc copiii de la secția germană, e politicos și frumos , dar eu mă simt mereu ca și străbunica de bătrână! Acolo, la o sută de ani și ceva…). Dar repede de tot au realizat că sunt valori mai importante decât lumina reflectoarelor și a popularității. Că miza adevărată e alta, mai frumoasă.
Două săptămâni de concurs rămase …nu , nu suntem febrili. Nu adunăm puncte, nu facem calcule, nu vânăm ultimile oportunități, nu speculăm prevederile regulamentului…, nu facem pronosticuri. Ci ne punem întrebări dacă nu existențiale, cel puțin așa, un pic filozofice: ne-am schimbat, trăim mai ecologic, mai frumos? Avem comportamente mai sănătoase și mai responsabile? Suntem mai calmi? Va fi sustenabil proiectul? De aceea, ne-am hotărât ca acțiunile săptămânii viitoare să se axeze pe mesaje pentru o viață de calitate. O viață trăită frumos, asta înseamnă o viață de calitate: prieteni buni, mișcare, întoarcerea la natură și comorile pe care ea le oferă (de exemplu avem o campanie cu privire la plantele medicinale), aer liber, liniște, rezonabilitate… un fel de ecologie a vieții.
În lumea în care trăim, nebună și aglomerată, să ne oprim o secundă! Trăim în viteză, sub presiunea evaluărilor și autoevaluărilor de tot felul, ștacheta se ridică și ne-o ridicăm tot mai sus, mai sus.. mai mult, mai mult… La un moment dat, ne va strivi. Vrem o viață perfectă, elevi perfecți, copii perfecți, profesori perfecți. Note de zece, doar de zece, cât mai multe, apoi dorim în progresie geometrică vacanțe din ce în ce mai exotice, vrem un palat opulent pe care să-l înlocuim cu căldura unui cămin care să ne reprezinte cu adevărat, mese copioase și neaparat sofisticate .. E un ritm bezmetic. E în regulă? E.. ecologic? E… pedagogic? De aceea, propunem ca ”ecoprovocarea” să vizeze mereu și.. orele de dirigenție!
Nu-i așa că a trăi ecologic însemnă și a trăi înconjurați de oameni frumoși, cu pasiuni interesante și delicate, oameni buni și altruiști, gentili, empatici, blânzi? Hai să-i învățăm să cultive oameni, nu să adune lucruri. Să cultive prietenia oamenilor speciali. A celor care –i inspiră și îi invită să viseze, să învețe, să îndrăznească. Toată viața.
Să ne oprim și să-i ducem la pădure, nu la mall. Să nu-i îndopăm cu definiții, legi, teoreme, cifre, ci să ne oprim din mișcarea aceasta browniană sau măcar s-o mai încetinim și le mai predăm din când în când materii care se numesc ” comunicare”, ”politețe”, ”responsabilitate”, ” moderație”, ”discreție”, ”corectitudine”. Nu, nu pierdem cursa în acest mod. Dimpotrivă, o câștigăm!