Așezat pe două dealuri – unul la nord, altul la sud -, Marin, satul străbătut de un pârâu cu două brațe, are un farmec care sigur te va impresiona, încă de când cobori dealul, fie că-i cel dinspre Crasna, ori cel dinspre Valcău. Zona e de un pitoresc colorat, la fel ca cel surprins în tablourile marilor pictori impresioniști, care te impresionează încă de la prima vedere, și ori de câte ori ai privi acel tablou, te va fermeca de fiecare dată.

Coborând pe deal, dinspre Valcău, verdele peisajului e unul viu, crud, și oricât de tare ar ploua, nu poți, (tu, cel iubitor de natură, că altfel dacă terasă nu e, nimic nu e) să nu oprești mașina la marginea drumului neasfaltat și să lași peisajul din jur să te cuprindă, să-ți ofere o doză de viață pe care aici, departe de oraș, natura ți-o oferă cu generozitate.

Am fost de multe ori în zona asta, însă de data asta, poate și datorită ploii dese, care a adăugat un efect special verdelui din jur, a fost… altfel. Un ”altfel” plin de frumusețe, un peisaj care aici, în Țara Silvaniei, e la el acasă, un peisaj care ți se așază blând în privire și în simțuri. Iar vacile și bivolii din turma satului, ”presărate” pe pajiște, te duc cu gândul la poveștile copilăriei, pe care le citeai pe nerăsuflate și pe care le trăiai ca și când ai fi fost și tu un personaj din poveste.

Îmi place ploaia, îmi place să simt picurii de apă șiroindu-mi pe față, ba chiar și vântul care face el cum face și trece, cu apa ploii cu tot, dincolo de haine. Cât despre iarba care mi-a udat leoarcă bascheții din picioare încă de la primii pași, e o advărată binecuvântare, mirosul verdelui viu fiind un parfum căruia nu-i poți rezista. Și, pleosc-pleosc, am umblat prin iarbă, și am lăsat vântul și ploaia să mă însoțească în acele câteva minute de comuniune cu natura.

Marin, satul așezat pe două dealuri, ale căror versanți sunt uniți printr-o coastă de deal, situată în partea de vest a satului, a devenit cunoscut prin evenimentele desfășurate aici de Patricia Toma – Zile cu Gust / Fiii Marinului -, care a reușit să reînvie tradițiile populare, să le scoată la lumină. Și toate astea dacă le adaugi la peisajul din jur, fac din satul Marin o atracție pentru foarte mulți turiști din Sălaj, din țară ori din străinătate.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1458, când satul apare sub numele de Maron. Alte atestări documentare provin din anii 1497 Márony, 1733 Marinul, 1760-1762 Máron, 1850 Márin, 1854 Maron, Marin, 1900 Máron, 1930 Marin, 1966 Marin. Însă urmele de locuire sunt mult mai vechi, aici a fost descoperită o așezare neolitică, vestigii istorice aparținând civilizației dacice, dar și fragmente ceramice din sec. XIII.

Există cel puțin trei variante cu privire la etimologia cuvântului. Una dintre ele sugerează că denumirea ar fi inspirată de la zmeurișurile care existau pe colinele Marinului în vechime și care în limba maghiară se numesc ”málnas”. Alte surse susțin că originea denumirii satului vine de la ungurescul “malom”, adică “moară”, însă niciun document nu atestă prezența vreunei mori în satul Marin. O a treia variantă evidențiază originea slavă a denumirii “marati”, cu sensul de “a murdări”, făcându-se aluzie la solul negru argilos și lipicios caracteristic zonei.