Bine măi… am fost vaccinat dinainte și mi s-a spus că e de stat, în regim de urgență, că într-ălalalt normal, nu mai stai și aștepți, ci meri acasă, la somn. Și, mi se spune, după achitarea unei taxe de urgență – iară zic, ok, în vocabularul nostru de nesimțiți, urgență înseamnă repede, dar mno, mă rog, poate că e doar o fiță aplicată pentru a scoate bani mai mulți din buzunarele oamenilor, că durează fo oră, hai două.
Și ca un cretin idealist ce sînt, chiar mă duc `napoi la ghișeu după fo oră jumate, doar ca să mi se spună că încă nu-i. Și mai aștept, de data asta sigur sigur pe mine că e pe drum.
Serios, singura care s-a agitat a fost o doamnă de la poartă, agent de pază, care fără să aibă cu mine nimic, decît bunul simț, a mers sus la „doamne” întrebînd de chestie. Chestia a mai durat și după aia.
E fain acolea în holul de la Cadastru. E plin cu plante de cameră, fel de fel, ca la Fati, la Grădina Botanică. În scurt timp, am reușit să învăț pe de rost toate pliantele de pe biroul de așteptare. Pliante cu canalizarea menajeră, unul de la pompieri, cum că săptămînal moare cîte un copil în flăcări, altul de la un cabinet medical veterinar din Zalău, unde se fac pînă și detartraje la dinți și manichiură la unghiuțele animăluțelor și am aflat și unde se preiau aparatele de uz casnic folosite.
Și, a mai venit un telefon de sus, că imediat e gata. După care am luat de la capăt pliantele. Apoi am încercat să identific soiurile de ficuși din hol. Ba am și numărat frunzele unui trandafir japonez.
Și, într-un tîrziu, după 3 ore de regim de urgență, și-a coborît fundul din turn o cucoană și a aruncat în scîrbă actele pe masă.
O hîrtie în format electronic, extras cefeu, cu o semnătură și două ștampule. Brusc, mi-am dat seama ce viață grea de truditor au bietele doamne de acolo. Și mi s-a făcut milă.
Singura persoană amabilă, cea de la poartă, îmi zice că am avut noroc, că am prins o zi liniștită. După o asemenea zi liniștită, m-am dus și eu să iau un prozac. Să fie și mai liniștită.