Ziceam săptămîna răstrecută despre cum funcționește iluminatul public într-un orășel cum ar fi Jiboul, de exemplu, de facturile ți le bagă sub nas o societate, iar lumina pe stradă ți-o trage alta. De data asta, una-i din Jibou, iar aialaltă, cu bezna publică, din Cluj siti.
Ei, cam o săptămîna a durat să-și facă apariția lampagiii din Cluj siti, ca să constate ca orbii că becul nu mere, doar știm cu toții că drumul din Cluj pînă-n Jibou e lung cît o zi de post și e chiar de cartea recordurilor vitezei luminii să-l străbați cu becul în gură, tîrîș.
27 de secunde a durat, exact, cît lampagiii meseriași să schimbe becu și s-o roiască înapoi spre orașul lui bec-boc, dar, cu adîncă nesurpriză, am constatat că schimbul a fost făcut ca în armată, cu șosetele, între ele. Și așa, nopțile continuă cu becul nebun, blițuind mai amar ca într-o noapte plină de fulgere modulare.
O păsărică ne-a șoptit, calmîndu-ne și luîndu-ne cu terapia blîndeții, că treburile astea-s chiar obișnuite, din moment ce, pe o altă stradă, evindent, tot prin Jibou, becurile au fost schimbate între ele de 22 de ori, ceea ce ne induce pe noi în eroarea romanului lui Heller, cu capcana.
Ceea ce ne mai duce cu gîndul că, chiar dacă lampagiii-s indiferenți și, poate, chiar mi-se-rupiști, barăm îs perseverenți. La fel și noi, perseverenți, măcar, dă-ne nouă Doamne bezna de toate zilele, că cele ale nopțile ni le asigură ei, meseriașii!