R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

GAZETA DE ONLINE - o altfel de gazetă de perete, un fel de oglindă socială contemporană

O ros şi l-o ros, până l-o stors

viceprimarPus la zid, presat şi saramurat în mod susţinut, cam cum se presează şunca şi slănina prin Ardeal, viceprimarul din Marca nu a mai rezistat presiunilor politice şi a renunţat la fotoliu, la scaun, la laviţă şi la tot pe ce poţi şedea, cât de cât comod, înainte să fie băgat şi la afumătoare. Cu alte cuvinte, a demisionat din funcţia de viceprimar, apoi de consilier local, apoi din funcţia de preşedinte al filialei Marca a Partidului National Liberal, apoi din  calitatea de membru  al aceluiaşi partid, şi dacă îl mai frecau un pic cu sare, poate renunţa şi la dreptul de a purta pantaloni şi trecea la kilt. Dar există o explicaţie, ba chiar două. Vicele se plânge că de atâta presat s-a săturat şi că ‘geaba s-a sacrificat el pentru binele sătenilor, că dacă cei de la conducere nu îl vor, nici el nu îi vrea, şi cu asta basta. Nu de aceeaşi părere sunt şefii de partid, care cred că degeaba o ros şi l-o ros până l-o stors, că din piatră seacă nu ai ce scoate şi că trebuia să renunţe încă din iarnă. Pe de altă parte, cei care au împărţit cu el fotoliul, scaunul, laviţa şi toate cele, îl regretă şi speră că o să revină asupra deciziei, chiar dacă ar trebui să intre în afumătoare cu el, că dacă tot îi politica o curvă, o să o împartă şi pe aia.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *