Clara Maniu, mama lui Iuliu Maniu, ce şi-a trăit ultima parte din viaţă, până la venerabila vârstă de 87 ani, în căsuţa de pe Dealul Ţarinii din Bădăcin, îmbogăţeşte galeria mamelor celebre cu bunătatea, înţelepciunea şi altruismul nobil. Era iubită de toţi, avea sufletul cald, mereu deschis, ochii plini de bunătate, calmă şi pururea senină. Aflată în fruntea Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, a înfiinţat la Şimleu o şcoală de fete, o bibliotecă şi un muzeu şi a fost prezentă la marile manifestaţii naţionale, astfel fiind în fruntea femeilor românce, la Procesul Memorandului din 1892, manifestând şi îmbărbătându-i pe cei prezenţi. Dar înainte de toate a fost mamă devotată pentru cei cinci copii ai săi – Cassiu, Iuliu, Sabina, Cornelia și Elena, cărora le-a insuflat iubirea faţă de tradiţii şi identitate naţională. Tot ea a fost cea care, după moartea mamei ei, la doar 14 ani, s-a îngrijit de gospodărie, de tatăl ei şi cei trei fraţi mai mici.

Născută într-o familie de preoţi şi patrioţi români

Clara Maniu, pe numele de fată Coroianu, vedea lumina zilei pe data de 10 ianuarie 1842, la Bobota, fiind fiica venerabilului Vicar al Silvaniei şi canonic, Demetriu Coroianu de Coruieni şi Vima Mică, asesor la Consistoriul Mitropolitan. Mama sa, Iuliana Pop de Mireşul Mare, era fiică de preot şi nepoată a protopopului Grigorie Pop din Craidorolţ.
Demetriu şi Iuliana au fost binecuvântaţi cu patru copii: Clara, Iuliu, autorul intelectual al Memorandului din anul 1892, pe Sabin şi Lucreţia. La 5-6 ani după mutarea la Şimleu, vicarul rămâne văduv, iar “Clariţa”, de numai 14 ani, care abia terminase şcolile primare şi “civile”, a rămas să sprijine gospodăria. Cu mult devotament, energie şi pricepere Clariţa a reuşit să se îngrijească de casă, de tatăl ei şi să cârmuiască şi creşterea celorlaţi copii.
Clara a beneficiat de o educaţie aleasă din familie, o familie cu vechi tradiţii istorice, o familie de preoţi şi patrioţi români. Clara Maniu s-a căsătorit cu distinsul magistrat şi avocat Ioan Maniu, în anul 1865.
La adunarea generală de constituire a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (R.F.R.S), ţinută la Şimleu Silvaniei, la data de 18 noiembrie 1881, sub preşedinţia doamnei Maria Cosma, care era preşedintă interimară, s-au înscris 13 membri fondatori, printre care Alimpiu Barbulovici, George Pop de Băseşti, Simion Oros şi Clara Maniu. De asemenea, s-au mai înscris încă 37 de membri ordinari. Au fost alese, apoi, structurile de conducere ale reuniunii, adică biroul şi comitetul. În funcţia de preşedintă a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, Clara Maniu, iar în cea de vicepreşedintă, Maria Cosma, soţia lui Andrei Cosma. Clara Maniu a îndeplinit această funcţie nu mai puțin de 16 ani, până în anul 1897. Sub conducerea ei, reuniunea a desfăşurat o activitate culturală deosebită.

Au înfiinţat la Şimleu o şcoală de fete, o bibliotecă şi un muzeu

Clara Maniu a fost spiritul organizator al tuturor mişcărilor româneşti ale femeilor din Sălaj, având o mare influenţă şi în afara judeţului. Reuniunea era izvor de manifestări naţionale, culturale, sociale. A organizat conferinţe, expoziţii şi a împodobit şi îngrijit biserici.
Deoarece în oraşe existau români mai puţini, din anul 1885 s-a luat hotărârea ca adunările generale ale reuniunii să nu se mai ţină aici, ci să se meargă în sate, în mijlocul femeilor de la ţară, unde se simţea o nevoie acută de răspândire a actului de cultură românescă. Astfel, s-au bucurat de un mare succes adunările generale ale R.F.R.S. de la Băseşti (1885), Buciumi (1887), Treznea (1889), Supurul de sus (1890) sau Bobota (1892).
Adunările generale ale R.F.R.S., de multe ori, se desfăşurau în aceeaşi localitate şi în aceeaşi zi cu cea a despărţământului Şimleu al Astrei. Astfel, aceste evenimente reprezentau adevărate sărbători cultural-naţionale româneşti.
O mare realizare a reuniunii condusă de către Clara Maniu a fost în anul 1888, odată cu înfiinţarea unei şcoli româneşti de fete la Şimleu. Apoi înfiinţarea unei biblioteci şi a unui muzeu al reuniunii, prin care se dorea păstrarea portului şi a identităţii româneşti. De asemenea, au fost împodobite bisericile. Ţărăncile şi fetele din satele româneşti au fost învăţate să devină gospodine harnice şi bune mame.

Apreciată de poetul Vasile Alecsandri

L-a petrecut la închisoarea din Seghedin pe fratele ei Iuliu Coroianu, redactorul Memorandului şi unul dintre primii fruntaşi politici români condamnaţi. În timpul întemniţării i-a ajutat cât a putut pe cei în suferiţă.
Vasile Alecsandri, marele poet, într-o scrisoare adresată R.F.R.S., din 6 ianuarie 1884, apreciind munca femeilor sălăjene spunea: “Ele fac parte din acea pleiadă de bune patrioate, cari înţeleg înălţimea menirei lor şi vor şti a-o împlini păşind pe urma matronelor din Roma, mame ale atâtor oameni nemuritori.” Se pare că întreaga bibliotecă a reuniunii, printre care şi valoroasa operă a lui Vasile Alecsandri, ar fi dispărut în anii tulburi ai primului război mondial.
În anul 1897, la adunarea generală a R.F.R.S. de la Unimat se alegea un nou comitet de conducere. Biroul de conducere se alegea pe un mandat de trei ani. Clara Maniu se găsea la al şaselea mandat. Din cauză că înainte cu 2 ani îi murise soţul şi se deplasa mai greu la şedinţele reuniunii, s-a luat decizia de a alege o nouă preşedintă. Astfel, Maria Cosma, născută Dragoş, soţia lui Andrei Cosma, care până atunci îndeplinise funcţia de vicepreşedintă, a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedintă a R.F.R.S..

Unul din locurile ei preferate: o bancă din parc

Clara Maniu a fost membră de onoare a societăţii “România Jună”din Viena, a “Astrei”. După demisia din postul activ a devenit preşedintă de onoare a Reuniunii Femeilor Sălăjene, apoi a Reuniunii Femeilor din Baia Mare.
Clara Maniu şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Bădăcin, alături de fiicele sale Elena şi Cornelia, şi unde era vizitată des de către fiii şi nepoţii săi. Ea, care era atât de interesată de viaţa politică românească, de evenimentele mari ale lumii, de treburile gospodăreşti – a început să se preocupe tot mai puţin de toate acestea. Zilele treceau în uşoare conversaţii cu cele două fiice, cu nepoţii care o mai vizitau din când în când, sau cu oaspeţii ocazionali. Stătea senină, în contemplaţii în locul ei preferat: fotoliul de lângă sobiţa din prima cameră, sau vara în veranda închisă cu geamlic, sau pe o bancă din parc. Zilnic, la anumite ore, toate trei mergeau în capela din casă, Sora Cecilia citea cu glas înalt orele canonice, paraclisul şi spuneau împreună rozarul.
În dimineaţa zilei de 27 iulie 1929, i-a spus fiicei sale Elena că este cam obosită şi că ar vrea să se odihnească o zi în pat. Era începutul odihnei de veci.
Pe data de 29 iulie 1929, la orele 10, “provăzută dinainte cu sf. daruri ale cuminecăturii şi a maslului”, Clara Maniu trecea la cele veşnice, la venerabila vârstă de 87 de ani, din care 34 de văduvie.
Slujba de înmormântare a avut loc pe data de 31 iulie şi a fost celebrată de episcopul Iuliu Hossu, asistat de aproape 30 de preoţi. De la Bucureşti au sosit peste 80 de automobile care îi aduceau pe membrii guvernului şi pe deputaţi. Au luat parte la înmormântare toţi fruntaşii vieţii publice din Ardeal şi numeroase delegaţii ale organizaţiilor de femei din Transilvania.
În jurul sicriului alături de rude au stat miniştrii Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Iunian Grigore, M. Popovici, Costachescu, A. Vlad, Sever Dan, I. Răducan, A. Dobrescu, Voicu Niţescu, Ed. Mirto, Potârcă, Lugoşianu, Sever Bocu, generalul Popescu, generalul Dănilă Pop, Demetriu Dobrescu, primarul oraşului Bucureşti, d-l Dr. Bian, directorul general al siguranţei şi foarte mulţi parlamentari.

Campanie pentru reabilitarea Casei Memoriale Maniu

De asemenea, a fost prezentă întreaga comunitate din Bădăcin, precum şi numeroşi ţărani din satele învecinate. Au trimis telegrame de condoleanţe inclusiv membrii Familiei Regale.
La prohod Episcopul Hossu a amintit momentele importante din viaţa şi activitatea rodnică a defunctei. În numele Guvernului României a vorbit ministrul Costăchescu, arătând “înţelepciunea şi energia, ce a dezvoltat pentru binele şi înaintarea poporului românesc”. În numele Camerei Deputaţilor a vorbit Pompiliu Ioaniţescu, iar în numele Senatului Valeriu Moldovan, care a numit-o pe defunctă “Mama Românilor”. În numele P.N.Ţ. a vorbit Gh. Crişan. Prefectul judeţului Sălaj, Dr. Alexandru Aciu, a evidenţiat “bunătatea şi multele binefaceri pe care le-a îndeplinit pentru neamul românesc”.
A fost aşezată lângă soţul ei, pe Dealul Ţarinei, la Bădăcin, unde împreună aşteptă învierea morţilor şi viaţa ce va să vie. Amândoi pot rosti cu Sfântul Pavel: “Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (II Tim. 4,7).

Pentru că Bădăcinul a cunoscut nu doar un Om, ci mulţi Oameni, pentru că acolo, casa care i-a strâns sub acoperişul ei încă se împotrivişte cu ultimele puteri distrugerii şi uitării, am demarat un proiect ca să salvăm o filă de istorie naţională. Ca să legăm şi noi, generaţia curentă, lucruri bune de cele înfăptuite de cei de dinaintea noastră.

Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj