Formația (sau.. deformația mea profesonială), căci didacticismul în cantități ”extra large ” nu place nimănui, mă obligă, așa ca un spiriduș neastâmpărat sau, mai bine spus, aidoma unei profesoare pisăloage, ca înainte de toate să explic terminologia cu care am să ”operez” : ”campanie de conștientizare pe o temă de mediu în comunitate”. Mai precis, punctul I din regulamentul concursului ”Ecoprovocarea” , regulament tipărit frumos pe o hârtie vernil (cum altfel?), regulament pe care, mărturisesc acum, cu o lună înainte de încheierea concursului (dar greșelile mărturisite sunt pe jumătate iertate, nu-i așa, mai ales că un filozof român a decretat că ”exprimarea e eliberare”) NU l-am citit niciodată cu mare atenție, cap-coadă, așa, școlărește, cu creionul în mană și cu adnotări făcute pe margine, speculând precizările care or aduce mai multe puncte… Îl citesc acum, așa ca pentru ziar și sintetizez: e vorba în esență de o temă de mediu care trebuie prezentată, de un plan de implementare, de un grup țintă clar de cel puțin 100 persoane, de folosirea a cel puțin 2 mijloace de comunicare (flyere, afișe, panou outdoor, broșură etc), de existența unui mesaj clar comunicat, de cel puțin 3 persoane implicate în comunicarea measjului… și… gata cu copy –paste din regulament! Că e facil și poate deveni tentant… (vă rog să vă închipuiți aici ceva smiley face-uri, ca o ironie la știm noi ce)!
Să ”traduc”… o campanie de conștientizare presupune ca niște copii să convingă niște concetățeni adulți (pe baza unor mesaje vizuale realizate de către ei), să-i asculte, să recepteze mesajul și apoi să semneze un tabel (știți dumneavoastră mai bine că totul trebuie demonstrat, nu doar aici, ci în orice altă activitate). O fi bine, o fi rău… ? Argumente sunt și pro și contra… Dar, dacă e un concurs, cum altfel să faci departajarea? În realitate, concursul e doar un pretext, asta ca să vă spun un ”secret”.. miza adevărată e alta: ați ghicit, e educația pentru mediu și cetățenie responsabilă.
Să nu divagăm de la subiect: paradoxal, fapt confirmat și de către organizatorii concursului aflat la cea de IV-a ediție, deși campaniile de conștientizare nu plăceau, erau evitate de către concurenenți (liceeni până acum , deci mai maturi și mai îndrăzneți, mai siguri teoretic decât niște elevi de școală generală aflați în pre-adolescență) , eco-ambasadorii Școlii Gimnaziale ” Mihai Eminescu” Zalău le-au îndrăgit de la bun început, își doreau cu ardoare campanii de conșientizare stradală! Au fost multe, atingând teme diferite, le-am pierdut numărul și ordinea în aceste luni, dar ei, copiii, le-au pus la punct, le-au organizat, le-au derulat! La una din ședințele lunare de raportare (știu, sună anacronic și neatrăgător formularea, dar raportările lunare sunt o condiție sine qua non a proiectului.. finalmente și copiii obișnuindu-se cu ceea ce va deveni un fapt comun al vieții lor de adult…ședințe… ), una din doamnele responsabile cu organizarea și implementarea concursului le-a pus o întrebare pe cât de simplă, pe atât de relevantă: ” Ce vă place la aceste campanii?”. Îmi aduc aminte și acum , era pe undeva prin ianuarie, de simplitatea, onestitatea și, de fapt, de profunzimea răspunsurilor: ” unii nu vor să ne asculte, dar nu ne descurajăm”,” îmi place când văd că cineva semnează, e ca o notă mare la mate”, ”în cartiere oamenii au răbdare, în centru ne repezesc uneori, nu se opresc”. Campaniile de conștientizare stradală contribuie la ceea ce noi generic numim ”educație pentru viață”. Ceva ce școala promite, dar , de fapt, face prea puțin, fiind obsedată de parcurgerea cu strictețe a programei, de olimpiade, de statistici, de performanțe. Aceste campanii îi scot pe elevi din mediul relativ securizant al școlii și al familiei, îi învață cum să gestioneze un refuz, o dezamăgire, un eșec ( de care vor avea parte ineret în viață) sau să savureze gustul dulce al succesului și să-și exerseze capacitatea de persuasiune. Campaniile stradale nu sunt altceva decăt viața reală, cu diversitatea de personaje care o populează, cu multitudinea de atitudini și comportamente, cu găsirea celor mai eficiente și rafinate modalități de comunicare. E …școala vieții, și e deopotrivă o bucățică din viața unor școlari entuziaști . Ai noștri ecoambasadori dragi și voluntarii acestora (colegi, prieteni, frați care au participat și ei la campanii). Cu toții primesc nota zece. Nu e rubrică în catalog, dar, daca ar fi, ar fi după mine undeva acolo în stânga, la locul de cinste unde se trec materiile ”importante”. S-ar numi…” Viață”.