Pentru cei care încă se mai întreabă ce tot are UE cu bieții țărani români, de le tot bagă bețe în roate, pardon, în piețe, de nu mai pot săracii să vândă nici pătrunjel, că repede se găsește câte o hibă care să zică că nu-i bine, țărane, că pătrunjelu’ tău nu-i la fel de bun ca al nostru, adicătelea european, fii atent aici mostră agricolă europeană universală. Deci, dacă ți se face poftă de niște roșii, tomaten, cum ar veni, intri într-un magazin unde se vinde europenește, desigur, și pui mâna pe-o cutie cu produsu’ agricol. Apoi te uiți să vezi cine le produce, demers care, până la urmă, e un fel de integramă pe care, dacă umpli câmpurile de completat, îți dai seama cam cum se face peșcheșu’ europenește. Mai pe șleau, cumperi roșii italienești la origine, produse în Spania și vândute de o firmă olandeză fix la noi, pe meleagurile unde miorița încă bate la pas pășunile patriei. Adicătelea, ca o biată tomată dintr-asta să ajungă în stomacul tău, participă tot UE-ul, bașca distribuitorii la prima, a doua mână, chiar a treia șamd, ca să fie bine pentru toți, că, nu-i așa, să trăiască tot europeanu bine. Evident, după ce se închide gura uitată deschisă a nedumerire, nu poți să nu te întrebi: bă, da nu era mai bine să cumperi tomata asta de acilea, de pe la noi, înainte să crească prețul europenește mai ceva ca vrejul de fasole fermecat, decât să o faci, săraca, să bată toată Europa până să ajungă la tine în plasa de cumpărături?