Mare sărbătoare, mare în sătucul lui Iuliu Maniu. Se împlinesc 800 de ani de la prima atestare documentară. Autorităţile şi reprezentanţii cultelor locale se dau peste cap să pregătească şi să dea importanţa cuvenită evenimentului. Unii cu munca, alţii cu laurii. Cutia Pandorei este deschisă tocmai de cei care ar trebui să o păzească, şi sunt scoase, deodată, atâtea rele, că Iuliu Maniu ar mai muri o dată dacă ar afla.

Interesul poartă fesul

Chiar aşa. De ce să se construiască Monumentul Eroilor (cu ocazia împlinirii a 800 de ani de atestare documentară) din banii Consiliului Local Pericei, cum era stabilit iniţial, dacă pot eu, Sf. Valentin, să-l plătesc din banii mei de buzunar şi să fac în aşa fel încât să mă trec şi pe mine şi să-l trec şi pe tata. Chiar dacă nu a căzut, ca toţi ceilalţi eroi, în războaiele mondiale, a fost, totuşi, om bun, a participat şi, vorba aia, merită. Doar e tata’ meu! Deci fac o rubrică nouă şi cu participanţii la război, nu doar cu cei căzuţi. Ce mai contează că, din greşeală?, printre eroi apare şi un nene care nu numai că nu a participat la vreun război, dar nici măcar nu a făcut armata. Nu mai contează nici că, în febra interesului, trei eroi, la propriu, au fost lăsaţi pe dinafară, iar familiile lor stau şi plâng în pumni, atâta timp cât contributorul principal şi constructorul monumentului au fost trecuţi la loc de cinste. Normal să apar şi eu, doar eu am scos cele cinci miare de euroi din buzunar, nu?!

Vanitatea, mai mare ca toate

O veche vorbă din străbuni zice că nu există un linguşitor mai mare ca propriul eu al omului. Fără doar şi poate. În cazul de faţă nu le-a ajuns că au fost numiţi cetăţeni de onoare pentru merite pe care le au mulţi, fără să facă prea mare vâlvă din asta. Nu. A fost musai să scoată pliante cu ei doi, marii binefăcători, şi să le împartă locuitorilor în cadru festiv. Ca să ştie şi lumea cu ce personalităţi stau de vorbă, şi să se descopere în faţa lor, ba chiar să le pupe mâinile din buzunarele doldora. Ia măh, pliantu’, să vezi şi tu cine mi-s io. Hăh, hăh, văzut-ai măh.?!

Plagiatul e la modă

Acuma, e adevărat că dacă tot ai fost pe lista celor şapte cetăţeni de onoare şi simţi, undeva, în adâncul tău, într-un colţişor că mai trebuie să faci ceva ca să te simţi împlinit, o să faci şi pe dracu’n patru să scoţi, ceva, cu care să impresionezi. Şi ce ar merge mai bine decât o monografie a satului Bădăcin. Chiar la ţanc. Doar şi unul din ceilalţi cetăţeni de onoare a scos o monografie, anul trecut. Deci, trebuie să ai şi tu una. Aşa măcar te-ai ridica la nivelul lui. Zis şi făcut. Ce-i aşa mare brânză să te pui să copiezi capitole întregi din cartea celuilalt, rând cu rând, poză cu poză, să mai introduci vreo două capitole din altă parte şi să specifici, apoi, undeva în prefaţă că unele capitole – 1, 2, 3 etc. – au fost preluate de la celălalt autor, când etc-ul ăla înseamnă aproape tot volumul. Ce mai contează că nici nu prea ai citit, cu atenţie, capitolele preluate, şi conţinutul, nou introdus de tine, se bate cap în cap cu restul. Fuga la tipografie. Şi gata. Acum poţi să te mândreşti cu familia frumoasă pe care o ai, în timp ce împarţi cu generozitate volumul proaspăt mulţimii.

Prostia cu fudulie

Şi dacă tot ai şi tu o monografie, trebuie, musai, să-ţi lauzi în ea, familia, prietenii şi susţinătorii. Nu că ar fi lucru rău să mulţumeşti celor care te-au sprijinit. Nu. Dar când te pui să ridici pe cineva la nivelul lui Iuliu Maniu, trebuie păstrată proporţia valorilor, altfel te pui cu istoria şi cu o ţară întreagă. Aşa că, în niciun caz, nu sunt indicate formulări de genul: Ieri, Iuliu Maniu… azi, Cutărescu. Indiferent câţi bani a scos din buzunar. Şi în niciun caz nu îi pui pe elevi să cânte pe scenă Imnul lui Iuliu Maniu şi apoi un cântec dedicat lui Cutărescu.

Mândria cu altă pălărie

E frumos să fii părinte, mai ales când ai un copil talentat pe care îl însoţeşti să cânte la o sărbătoare. Dar când te pui să te urci cu maşina pe spaţiul aferent unui monument, proaspăt construit, în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru ţară, trebuie să te gândeşti de două ori. Altfel o să păţeşti exact ce ai păţit. Constructorul monumentului o să ridice, fără să stea pe gânduri, piatra şi o să-ţi spargă parbrizul. Iar tu o să fugi la poliţie să depui plângere.