Să vezi clădiri şi locuri pe care le ştii şi le cunoşti într-o lumină cu totul nouă sau mai bine zis în lumini noi şi colorate, cam asta e ceea ce şi-au propus organizatorii Festivalului Lumiere London, ce a luat startul aseară. Exact la 18.30, când frigul vroia să treacă de mănuşi, fulare şi căciuli, în mai multe locaţii din central metropolei britanice butoane nevăzute au declanşat cascade de lumini colorate către cer. Ca o reacţie terestră, “Ooo”-urile celor adunaţi unul în altul le-au răspuns, dublate de blitz-uri mărunte, căci fiecare dorea o fotografie mică, o amintire colorată doar pentru el. Noi am început cu Trafalgar Square, unde a fost organizat şi Central Point-ul evenimentului. În una din imensele fântâni cu apă, un inel imens creat din PET-uri este cea mai bună indicaţie – dacă în anul de graţie 2016 mai avem nevoie de aşa ceva – despre cât râu facem când aruncăm obiectul de plastic oriunde altundeva decât în containerul destinat reciclării.

De lângă statuia Lordului Nelson am luat-o uşurel pe străduţe, cu mâinile îngheţate şi încleştate una în alta către Piccadilly. Peste tot, lume multă, cuvinte şi râsete fericite în diferite limbi. De la un trotuar la celălalt, număr amuzată în gând: engleză, franceză, poloneză, portugheză, maghiară, italiană, germană, rusă şi DA! română, îmi zice babe-ul meu german, fericit că a recunoscut cuvintele “Ioana” şi “chiflă”. Nu-i rău deloc, îmi zic, şi tropăi mai repede din ghetuţe. În Piccadilly, strada e închisă traficului auto şi pe cer zboară câţiva delfini uriaşi. Făcuţi din material subţire şi luminaţi în interior printr-o instalaţie ingenioasă, delfinii trezesc sunete de încântare mai ales din piepturile celor mici. Perdele de lampioane străvezii colorează noaptea, în timp ce dintr-o vitrină se iţesc la trecători animăluţe lucrate din cordon metallic colorat. Când babe îmi arată şi câteva oase lucrate în acelaşi mod, mă bate gândul că animăluţele or fi de fapt căţei, deşi s-ar putea să fie reni, potrivit imaginaţiei mele.

Pe o altă străduţă îngustă, tot în Piccadilly, clădirile sunt construite tare aproape una de alta, e o stradă care mie personal îmi place mult de tot, mereu am impresia ca trec printr-un tunel fermecat când sunt acolo. Ei bine, în acel tunel îngust, organizatorii au avut ideea să proiecteze un filmuleţ cu un elefant care dansează. Sau tropăie din picioare ca mine, că îi e frig. Sau dansează. Ce-i face pe spectatori să râdă şi să bată din palme şi să facă n-şpe mii de poze şi filmuleţe e faptul că elefantul se încăpăţânează să le arate doar spatele. Care nu e unul de balerin, fireşte. Deci un tunel îngust între clădiri şi un fund de elefant încăpăţânat, care dansează din toate cele patru picioare şi două urechi de parcă ar fi prim-balerin în ceva balet rusesc, dacă ştiţi ce vreau să zic.

Puţin mai încolo, pe o imensă clădire ce peste zi pare din piatră albă sunt proiectate jerbe de lumini care de care mai spectaculoase. Imaginaţia e liberă să le dea nume, aşa că poţi avea în faţa ochilor când vreo figură de actor, când o chitară, o orhidee uriaşă, o carte sau un vulcan.

Pentru mine întreaga seară a fost o delectare şi azi mergem în St. James’s Park, să ne bucurăm iar ochii şi sufletele cu culori în 3D. Instalaţiile luminoase sunt conduse de 30 de artişti, iar Festivalul care durează patru zile este liber.  Dacă vă aflaţi în Londra, locaţiile unde vă puteţi bucura de el sunt King’s Cross, Mayfair, Piccadilly, Regent Street and St. James’s Park, Trafalgar Square şi Westminster. În acest mijloc friguros de ianuarie, recomand din suflet!