‘Geaba. Dacă vrei să faci să meargă lumea la ceva eveniment, formula secretă-i să le dai circ. Și care-i circu’ cel mai circ? Ăla cu bătăi. Că dacă-i cu bătăi, clar, omu’, ființă drăgălașă și cu suflet mare, care n-ar omorî nicio creatură, fin’că-i bun, sigur o să meargă la circ. Nu, nu ca să-i curgă balele spasmodic între două urlete: “Dă-i, omoarăăăă-l, ‘tu-i mama lui, omoarăăăă-l, scoate-i mațeleeee, ‘tu-i morții mă-sii!” Ci ca să arate că el, dacă ar putea, ar schimba istoria, să nu mai fie cu violență și omorâturi, că omu’, clar, e cu dezavuarea la purtător, atunci când merge să se delecteze cu zăngănitul armelor, stând așa, galeș, cu micu’ în gură și muștaru’ curgându-i pe bărbie. Zăngănit care, ce să vezi, e fix punctul maxim de atracție la Porolissum Fest. Cum cine zice? Păi scrie mare, pe afiș, ca să se știe că-i cu bătăi, că să meargă tot poporu’ la fest, că dacă n-ai aflat încă, și vrei să vezi cum se omorau oamenii pe vremuri, atunci acolo-i de mers, la fest. E drept, dacă ziceau că-i cu artă, cultură ori ceva din ăstea, lucruri mărunte, public ar fi cam ciu-ciu.
Acuma, istoria, e drept, e cu bătăi, așa că aia cu retrăiește istoria și cu zăngănitul armelor cam așa-i. Și cum bătăușii cei mai mari au fost romanii, normal, pe afiș e un roman. Da’, totuși, romanii mai aveau ceva cu care s-ar putea atrage oamenii cu gura căscată la spectacol, recte orgiile sexuale. Că romanii cam cu asta erau ei cunoscuți, pe vremuri: bătăile și orgiile. Și ce fain ar suna pe afiș: “Vreți să ascultați zăngănit de arme, borâturi de prea plin și gâfâieli orgasmice? Haidați, bă, la Porolissum Fest!” Îți dai seama că omu’, creatură fină și delicată, ar fi acolo buluc, să dezavueze, nu să bălească, desigur.
Și, ca să fie și cu din astea, de-ale urmașilor romanilor, la final, așa, după sânge, vomă și cururi, publicu’, cunoscător fin al muzicii post-romane, recte mioritice, s-ar putea delecta și cu ceva manele – această artă care ține de sufletu’ sensibil al românului -, în interpretarea celebrului mezel, salam, cum ar veni. Iar ca o surpriză, ar putea apărea și ceva crenvușt, parizer ori caltaboș, care, împreună, ar putea compune un hit de zile mari: “Am mezelu’ meu, l-am zăngănit cât l-am zăngănit, și îs fericit. Fără număăăr!”.