GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. Adicătelea, se iau un polonez şi un elveţian şi se pun faţă în faţă într-un birou din Londra, 2015. Li se vâră sub nas o carte scrisă de un britanic, despre o moarte pe pământ italian, până se încing spiritele îndeajuns de bine încât unui român să-i deie prin cap ca ăia doi ar trebui calmaţi şi pacificaţi (parcă Elveţia era mereu neutră, nu?!). Evident că toată chestia cu pacea, flamuri albe şi aripi de porumbel eşuează ca o balenă la mal, încât un tamilez întreabă impacientat de ce se ceartă lumea „in the office”. Off, cine m-a pus să-l iau pe Thomas Mann şi a lui Moarte la Veneţia la serviciu??

Că despre cum m-am împrietenit cu cărţulia cu coperţi cam răblăgite ştiu prea bine. Am dat peste ea taman sub Waterloo Bridge, alaltăieri după amiază, când soarele auriu ca o gutuie numai bună de pus pe etajeră mi-a ghidat plimbarea de pe malul Tamisei taman către târgul de cărţi. De-asta iubesc eu cu bătăi mărunţele de inimă de mimoză podurile londoneze, că aproape sub fiecare găseşti comori din alea cu aromă şi gust de copilărie. Poate dai peste vată pe băţ, de-aia dulce şi moale şi lipicioasă ca o limbă de căţel, poate afli castane, pocălite aşa cum numai buniţa mea dragă le ştie pocăli, în hârtie vineţie, de zici că-i reciclată a mia oară (castanele în pungă de plastic n-au nici farmec, nici gust, credeţi-mă pe cuvânt). Poate dai peste un târg de lămpi şi rame de poze vechi, de-alea uşor argintate cu un colb fin de nu-ţi dai seama dacă e vremea de vină, razele ghiduşe ale gutuii solare ori aducerea aminte cea care le face delicios de frumoase şi de luat acasă. Ori poate dai peste câte-un târg de cărţi, ziare din 1900 toamna şi plăci de vinil, de-ţi vine să te pierzi printre ele şi să nu te mai dai dus. Eu aşa l-am găsit pe Thomas Mann. Sau l-am regăsit, că ne ştiam din vremea liceului, când îl descoperisem în biblioteca prăfuită şi strâmtorată de cărţi. Mai citisem şi recitisem „Moarte la Veneţia”, dar de data asta volumul era în germană şi cum să-i rezist când de pe coperta răblăgită Mann îmi făcea cu ochiul şi cu litere de şchioapă „Der Tot în Venedig”. Uau. V-E-N-E-D-I-G. Mereu mi-a plăcut cum sună şi cum mi se aşează silabele astea pe limbă, parcă e numele unui oraş cu totul şi cu totul nou, nu al Veneţiei. De fapt, pe când locuiam încă în Germania, urmăream fascinată la tv o reclamă la un operator de turism numai şi numai pentru că era cu V-E-N-E-D-I-G. Şi cuvântul îmi suna melodios ca un menuet, războinic ca un nibelung, drăgăstos ca o casă nemţească veche şi din bârne, uşor vernil şi vălurit şi plin de „V-uri” ca apele lagunei în care se scaldă oraşul italian. Cred că vă daţi seama că am luat volumul în braţe şi l-am ţinut strâns, semn clar pentru babe că tre’ să achite vânzătorului ca mimoza de mine să-şi poată duce V-E-N-E-D-I-G-U-L acasă. Dar nu terminasem, nuuu, eram abia la început, paşii mei tropăiau printre mesele cu cărţi, gura mi se rotunjea în „Oau-uri” prelungi şi la fiecare colţ mi-aş fi dorit să pot să plec de acolo cu un sac de cărţi. Am mai luat Kazuo Ishiguro şi P.D. James – că tare mi-a luminat adolescenţa Pemberleyul şi Jane Austen cu a ei „Mândrie şi prejudecată”, iar cartea lui James promite o continuare a poveştii. Babe l-a luat acasă pe Groucho Marx, m-am hlizit la el în underground şi el se hlizea la mine de pe coperta lucioasă, ţinând trabucul gros între dinţi. Cărţi şi cuvinte şi miros de pagini tipărite. Cărţi de sub Waterloo Bridge, ce spun poveşti în limbi diferite, cărţi care, dacă le duci la birou şi le arăţi colegilor, iscă dispute şi îi fac să fiarbă chiar şi pe elveţieni. Şi ei erau neutri, zicea istoria… Waterloo? Am zis Waterloo? Dar dacă… „Bătălia de la Waterloo[3] a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui de Wellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește practic sfârșitul Imperiului napoleonian”, zice Wikipedia. Coincidenţe? Globalizare? Nimic întâmplător? Pfiuu!