Când te trezești într-o dimineață ploioasă de sâmbătă, nu cu gândul să mergi la piață, ci cu impulsul de a salva planeta (începând de la pădurea amazoniană și până la ghețurile arctice), realizezi că te-a ”contaminat” definitiv și iremediabil ecologia. Și că ”ECOPROVOCAREA” chiar e un nume bine ales pentru concursul la care participă în acest an și școala ” Mihai Eminescu” Zalău !
De fapt, sfărșitul de săptămână cu a sa lentoare specifică, nu alterează chiar așa tare simțul realității, știam că nu îmi voi face bagajele și că am să pornesc spre junglă pentru a opri defrișările și nici în insulele Svalbard pentru a salva urșii polari de la extincție (deși cred că ne-ar ajuta pe toți, așa, la nivel de națiune, să vedem Europa nordică, cunoscută pentru respectul, chiar cultul pe care cetățenii ei îl au pentru natură și protejarea mediului). Însă m-am surprins mâzgălind un fel de ”listă de dorințe” pe o bucățică de hârtie. Doar că de data aceasta nu era una din acelea pe care ni le facem de obicei de Anul Nou, lunea sau la ziua de naștere, și pe care nu le respectăm niciodată. Nu era o listă imperativă cu ”vreau să am..”, ” vreau să fiu mai…”, ” vreau să nu mai ..”. Era o listă mai mult condițional-optativă, acel mod verbal căruia îi dau acum și o conotație socială: da, ce mi-aș dori depinde de mine, dar depinde și de alții. Depinde de noi. De noi toți.

Iată lista mea eco prietenoasă (acum un pic detaliată, în varianta originală operez cu abrevieri), listă care rămâne deschisă. Mi-ar plăcea să:
– nu văd pet-uri și hartii aruncate aiurea: dincolo de aspectul non-ecologic, mizeria generează disconfort și o stare de spirit proastă, iar toată psihologia motivațional pozitivă mi și ni se duce pe apa sambetei…;
– îmi privesc vecinii ducându-și fiica la școală (care școală e la nici 5 minute de mers pe jos) de mână și nu urcând-o invariabil în jeep-ul familiei. Menționez că ar fi de înțeles faptul că apoi și-ar continua drumul spre locul de muncă, dar nu, ei se întorc acasă…
– nu aud decibelii la maximum, decibeli venind din mașini ”tunate”. Știu, gusturile muzicale nu se discută, dar, dacă tot e muzică, de ce să fie mereu un copil minune sau frați întru stil care se jelesc pentru bani și femei?
– eliminăm sportul național al mâncatului semințelor (cu resturile de rigoare ”odihnindu-se ” sub bănci, lângă stații de autobuz sau te mai miri unde..)
– văd ca după o ieșire la iarbă verde nu rămân atâția ”martori alimentari și non alimentari ” ai trecerii lui Homo Sapiens.. rectific.. homo turisticus barbarius…și că pădurea, daca ar putea vorbi, să nu strige ”Run, forest, run!..” , ca în filmul acela cu Tom Hanks..
– admir dimineața o femeie elegantă care zâmbește și emană căldură, distincție, bunătate, poftă de viață , mergând la serviciu pe bicicletă ! Pantofii cu toc la care nu se poate renunța și nici nu trebuie pot fi undeva la bagaj sau la locul de muncă!
Și mai ales mi-aș dori nu devenim ecologiști doar când ne vede cineva, când ochiul vigilent al unei camere de filmat sau aparat de fotografiat e îndreptat asupra noastră! Ca după ce se termină acest concurs, el să genereze comportamente sustenabile, atât la copii, cât și la adulți. Ca o colectare selectivă a deșeurilor de pildă, un lucru simplu, să devină o rutină, o regulă care nu se negociază, așa, ca spălatul pe dinți. Și ca toate aceste comportamente să fie dublate de un stil de viață ecologic curat, decent, discret, politicos, calm…