La vânătoare de cărţi

De la bun început, recunosc cu mâna pe fundiţă şi cu fundul pe oliţă că am iubit şi iubesc cu patimă cărţile. De prin clasele primare, bucuria mea cea mare de copil al generaţiei cu cheia de gât era să mă descotorosesc de ghiozdan de îndată ce am deschis uşa casei şi să zbor spre raftul cu cărţi. Ca un păcătos care se leapădă de jurăminte, aşa mă lepădam şi eu în doi timpi şi trei mişcări de tot ce însemna lume reală şi mă dedicam paginilor. A-mi alege una din cărţile de pe raft era o treabă cât se poate de serioasă şi mă adânceam în socotitul şi alesul titlurilor preţ de vreo 15 minute bune. Următoarele două, trei ore le petreceam în fotoliu, cu cartea în braţe şi având alături vreo două felii unse cu dulceaţă de la bunica. Cam la atât se reducea prânzul meu apostolic, de copil prea grăbit să citească pentru a pierde timp încălzind o farfurie cu mâncare, aşa cum părinţii îmi indicau. Părinţi care – mărturisesc – nu cred că ştiau cu ce se îndeletniceşte odrasla şi care mereu erau indignaţi că până la ora când se întorceau de la serviciu subsemnata pierduse vremea la greu şi era cu toate temele nefăcute.
Revenind însă la cărţi, spun cât se poate de serios că le am mereu alături când am un moment liber acasă, la fel ca şi feliile cu dulceaţă. Nu mai e cea de la bunica – în magazinele londoneze e greu să găseşti dulceaţă ori gem făcute în casă, dar – bucurie mare! – cărţi sunt pe toate gardurile, bani să fie. Zic asta pentru că preţurile sunt în general de la 8-10 lire în sus pe volum, iar cum pofta mea de lectură e cam fără limite, jur că am nevoie de atenţie distributivă – la buget şi la coşul de cumpărături – când e vreo librărie prin apropiere. Ce e fabulos e că în librăriile metropolei britanice găseşti cam tot ce-ţi pofteşte sufleţelul, de la autori străini, dar în vogă, până la cei consideraţi vintage, clasici ori de duzină. Tot, tot, tot, iar de eşti interesat, până şi volume de Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Eliade ori Liviu Antonesei. Important e să ştii ce vrei ori măcar să ştii că vrei să citeşti.
O altă variantă de a găsi cărţile preferate sau de a cunoaşte autori de ale căror volume să te îndrăgosteşti e să dai o raită prin Charity Shops, un fel de magazine second-hand, unde găseşti orice, de la scaune vechi din lemn pictat, până la ceramică ori seturi de ceai desperecheate, haine ori cărţi. Iar eu mă opresc invariabil la cărţi, nici nu văd altceva în jur. Volumele sunt în stare bună majoritatea, iar unele în stare excepţională – am găsit recent Faust, o ediţie în germană din 1986 şi seria Millenium de Stieg Larson încă în ambalajul original, iar acum vreo trei săptămâni am dat peste „The Complete Richard Hannay Stories” a lui John Buchnan, tot în ambalajul original. Şi le-am luat. Cărţile astea din Charity Shops nu au mereu preţul stabilit, dai cât te lasă inima, iar bănuţii se duc spre un scop caritabil – copii, familie ori animăluţe care sigur au nevoie de un sprijin cât de mic. De aia la fiecare volum pe care mi-l aleg din mulţimea de pe raft mă simt împăcată că lirele din portmoneu îşi vor găsi o destinaţie umanitară, iar zâmbetul cu care ies din magazin e mai mult decât ecuatorial.
Şi mai e un loc unde poţi să găseşte cărţi faine, faine, faine de să-ţi stea inima în loc: la bibliotecă, iar sufletul meu fericit mai face o mărturisire în timp ce-mi pregătesc deja două felii de paine cu dulceaţă: biblioteca din cartierul unde stau e chiar peste drum de casa mea. Despre cum să te înscrii şi să devii cititor cu acte în regulă vă zic negru pe alb săptămâna viitoare. Acum muşc deja cu poftă din pâini că, mai arunc o privire la bibliotecă să mă asigur ca un păcătos ce sunt că n-a dezertat şi că e tot la locul ei, vizavi, şi cu cartea sub braţ mă îndrept spre fotoliu. Oho, ce bine e să fie joi şi să fie ziua ta liberă! Eroii mei, here I come!