Ziua 27 de auto-izolare. Ora 6.42, când somnul e mai dulce. Cel mai dulce. ZBANG! Usa dormitorului se trântește de perete, în camera se aprinde becul, Maya năvălește in camera și racneste in germană: “Bună dimineața, dragilor! Ați dormit bine? Acum construim cevaaaa!”.
Cu ochii lipiți de somn, abia avem putere sa mormăim, în timp ce ne dam jos din pat: “Jawoll, mein General!”.

P. S. De-aia la noi mașina de cafea e pregătită de seara. Sa fim siguri ca nimerim butonul de pornire cu ochii mijiți, împiedicându-ne prin pijamale

Ziua 26 de auto-izolare. Nu mai sunt la moda piticii. Primăvara asta, fiecare cu păsărelele lui.
Voi ce-ați mai forfecat azi?

Ziua 25 de auto-izolare. Azi e doar despre noi. Au trecut 4 ani de la 01.04.2016 in Londra, când ne-am căsătorit la starea civila, cei mai buni, mai plini și mai frumoși ani ever! Nu as fi putut găsi un om mai bun și mai potrivit cu care sa împart fiecare zi și sunt norocoasa ca și el zice la fel, gândindu-se la mine. Ok, de fapt ca să fiu precisa, zice (citez) “best wife I’ve ever had”. 
Una peste alta, ca tot suntem în izolare, ne-am hotărât sa ne facem unul altuia cadouri “cu gust și amintiri”, ca să învățăm ceva nou unul despre celalalt și sa cream în același timp împreună o amintire nouă, pentru familia noastră.
Înainte de a se închide în birou și a se concentra pe dosare, deadline-uri și cazuri în instanță, Marcell a frământat și a copt o pâine. Mi-a zis ca mirosul de pâine coapta ii amintește de copilărie, de bunicul Edgar care avea în ograda oi și de bunica Christa, care mereu pregătea ceva delicios de gustos în bucătărie.
Tot spre anii fericiți și fără griji ai copilăriei m-am intors și eu ca să găsesc un cadou. Cand eram mici, mici în curtea bunicii din Mirsid, ai mei ne luau de mână și mergeam în pădurea din Lăcșor să culegem frăguțe. Umblam cam o juma de zi ca să adunam – de eram norocoși – vreo două căni de tabla, din care mama făcea când ne întorceam acasă spuma de frăguțe.
Sunt ani întregi de când nu am văzut asa ceva, dar gustul mi-l amintesc perfect, asa ca am recreat desertul copilăriei folosind căpșunii din frigider.
Cam despre asta este ziua de azi la noi. Despre cadouri cu gust și amintiri. Despre bucuria de a împărți povesti despre noi mici cu Maya, și ea mica. Despre 4 ani și noi 3. Despre îmbrățișarea aia în trei care ne topește, când Maya – de la înălțimea ei de un metru – îmi cuprinde cu o mana un picior, cu alta mana ii cuprinde piciorul lui Marcell și, ascunzandu-si capul între noi, zice lung și zâmbind cu gura pana la urechi: “Famiiiillliieee!”