Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă bucur de fiecare dată când dau, peste graniţă fiind, de produse româneşti în magazine. În Londra, la magazinul din colţ, avem câteva rafturi unde găsim lucruri de la noi şi ele sunt prima mea alegere, fie şi din considerente pur subiective. Aşa se face că am cu ele o relaţie directă, ca de la om la… micuţismele care-i umplu spaţiul cotidian.

Lădoiul lui Abdulah

De la intrare, primul rând de la geam, chiar jos. Înşfac o franzelă, mă întorc şi întreb: – una ajunge? – neee, ia două, că dacă trec? Iau două şi, în timp ce rumeg în gând varianta lui „una în plus, să fie!”, mă îndrept spre celălalt capăt al magazinului. Pe raft stau aliniate frumos borcanele cu gogoşari muraţi de Arad, castraveciori şi gogonele din Ialomiţa, eugenii, zacuscă de 3 feluri, gem de căpşuni, pate Bucegi, mazăre verde, fasole verde, mâncare de fasole…. Hiii, ba uite că asta din urmă nu-i! Mă pun pe scotocit pe raft, dau alte borcane la o parte, mut dulceţurile lângă compoturi şi compoturile lângă dulceţuri… nimic, nimic, nimic şi cu fiecare mutare, demnă de tabla de şah, mi se încreţeşte fruntea între sprâncene. De ce nu mai e fasolică la borcan? Nu-s neapărat un fan al produsului, dar are gust de acasă şi de copilărie comunistă, de copil cu cheia la gât, pe care un borcan de-ăsta îl salva de ghiorăituri înfometate după ce ajungea de la şcoală şi-şi debarca ghiozdanul lângă uşa bucătăriei. De-aia îmi place mie fasolica, plus că odată încălzită, te scuteşte de efortul de a găti ceva după 9- 10 ore de stat zilnic în birou. Dar azi n-avem noroc. – Babe, nu mai e fasolică!, zic şi-mi strâmb gura a dezamăgire, în timp ce babe-ul meu îşi strâmbă faţa a mirare. Bine, idea e că ar mai fi ceva improvizaţii pe aceeaşi temă făcute în Polonia, dar după ce le-am încercat, şi eu şi babe-ul german am decretat că alea româneşti “îs the best”. La casă, nenea Abdulah ne întreabă curios după ce anume am cotrobăit aşa nărăvaş pe rafturi şi răspunsul nostru vine miorlăit, cu accent, dar la unison: după fasolicăăăăă! După ce??? Evident că repetarea la fel de miorlăită nu a avut niciun rezultat, aşa că Abdulahul ne-a cerut să-i facem o poză, că ne comandă produsul în România. Ok, ok, dar de unde să-i facem poză, dacă în tot magazinul nu mai e picior de borcan, iar acasă nici atât? Aşa că ne punem pe explicaţii, patrulând între tejghea şi raft: e ceva “beans” cam ca asta poloneză, doar că nu e în conservă, ci într-un “jar” cum e borcanul ăsta cu zacuscă, are o etichetă cam ca asta, dar nu ne amintim firma producătoare. Şi are sos mai mult şi gust mai bun ca aia poloneză, punctează decisiv babe-ul meu, ca unul care ştie ce vorbeşte, în faţa Abdulahului năucit de explicaţiile noastre. Am ieşit din magazin cam îndoiţi, era greu să credem că omului i-a fost clar ce vrem şi oarecum povestea ne-a ieşit din minte. Pe raftul respectiv în săptămânile următoare s-au înmulţit borcanele cu compot, a apărut apa Borsec şi oţet de-al nostru românesc şi noi ne luasem gândul să mai dăm de produsul căutat. Până ieri, când nenea Abdulahu’ ne face cu mâna de îndată ce păşim în magazin. – Asta e? ne întreabă în engleza lui cu accent, arătându-ne un borcan cu zacuscă de vinete. – Asta e ce? mai că am dat noi înapoi speriaţi oarecum de borcanul ce ne fusese zbangggg vârât sub nas. – Asta e ce căutaţi? şi atunci ne-am luminat, deşi evident că nu era ce căutam. Dar Abdulahul nu şi nu, ne-a tras după el în depozit, unde în două lădoace mari (cam cât lădoiul bunicii) pline de borcane româneşti erau di tăti: zacuscă de mai multe feluri, sosuri de legume, mâncare de legume, gemuri, fasole frecată – omul ni le prezenta ca pe copiii lui, luând câte un borcan şi sticlindu-l sub neon – să-l vedem bine, până ta-daaaaa! Mâncarea de fasole s-a hlizit la noi cu toate boabele, şi noi la ea, cu toţi dinţişorii. Am cumpărat pe loc patru borcane. Şi de atunci cam tot la trei zile mai luăm un borcan, două. Nu ca să le halim – avem deja o droaie acasă, în cămară, dar bietul Abdulah a comandat un lădoi de fasole şi ceva ne spune că eu cu babe suntem singurii amatori…
-Babe, cum ţi-ai dat seama că pe raft sunt produse româneşti? Răspuns: Well, ştiam de la fotbal cuvintele „Cartonaş galben”, deci „Fasole Galbenă” trebuia să fie în română. Concluzia: Fotbalul te face mai deştept.