Tuvalu, Tonga şi Trenul spre casă

Dacă prind verde la semafor şi dacă nu se înghesuie lume multă să coboare la metrou, poate prind primul tren. Dă, Doamne, să prind verdele! Ha! E verde! Hai repede, repede – uite la ei cum nu au habar pe unde umblă şi-mi taie calea, de parca nu au loc în jur! Îndrăciţi pietoni, tocmai acum, luni seara! Anyway, hai iute către underground. Dacă am noroc, poate măcar acolo nu e lume… Hmm, ce-i drept, ar trebui să scot nişte bani de pe card, să cumpăr una alta în drum spre casă, dar nu, mai bine merg ţintit acăsucă, sar în fotoliu şi citesc. Oare mai avem ceva de mâncare? Ar trebui poate să gătesc ceva, o supică sau ceva cartofi… Ah, ar trebui să cumpăr cartofi… dar dacă intru la magazin, sigur mă lungesc şi cumpăr şi altele şi uite aşa se duce seara mea liberă. Neee! Fug acasă şi citesc! Tare bună cartea asta, ce noroc pe mine să o găsesc la reducere! Abia aştept să ajung home, abia aştept! Numai de n-ar fi lume la metrou… Pffff! Ştiam eu! Uite câţi sunt! Parcă toţi se înghesuie la intrarea asta, nu văd oare că mai e una, vizavi? Ah, hai repede pe scări în jos, unde mi-e oare Oyster Cardul? Bun, aici e, hai acum iute printre barele astea… văd că iese lumea fix de la peronul meu… că doar nu a venit deja trenul meu? Hai să o iau la goană, offf, să fi venit trenul? Poate iar îl ratez, fix ca aseară… Credeam că-s în timp… Ah, nu e al meu, e Circle Line-ul. Când vine Hammersmith? Linia roz? În 2 minute? Bun. Deci am timp să citesc un pic pe bancă. Uite că am şi loc. Frumoase coperţi are cărţulia mea, ce dragă îmi e… ce bine că a fost numai 8 lire… Îmi place şi subiectul, cum a şters-o ministrul ăla după ce a şterpelit banii, de nu o să-l găsească veci pururi… Pff, pe când citesc mai bine vine trenul. Oare să bag cartea în geantă? Dacă nu găsesc loc, sigur trebuie să o pun în geantă, ca în înghesuială trebuie să te agăţi bine de bare ca să nu te strivească ăştia şi să te întindă ca pe guma de mestecat. O mână îţi rămâne în loc, iar restul corpului ţi-e stâlcit de zici că acum, acum o să-ţi ajungă picioarele în celălalt vagon. Dar hai s-o mai ţin un pic, până urc şi văd dacă am loc…. aaa, uite că am găsit, repede, repede, să mai citesc puţin… unde am rămas? Ah da, deci ministrul a şters-o cu banii unde şi-a înţărcat dracul flota de urmaşi, cred că erau mulţi, hmm vezi cum mă duce gândul la Ştefan cel Mare, când eu ar trebui să mă gândesc la ministrul ăsta gonaci? E de-a dreptul un Forest Gump la cum a şters-o, jur!. Cu sprint, zici că l-ar fi lansat din Jacksonsville ăia de la NASA! Aproape ca ai noştri fârtaţi, Dănuţ, Cristinuţ, Vangheliuţ, numai că pe ei i-au prins. Bine că nu le-a dat prin cap să o tulească în Republica Tonga ori prin Palau, că nici DNA, nici Scaraoţchi nu-i găsea. E ca şi cum s-ar ascunde sub talpa iadului, că nu mulţi ştiu unde să caute ţările astea pe hartă. Ori prin Timorul de Est sau prin Tuvalu, deşi cu Tuvalu ăsta România are relaţii diplomatice doar de prin 2006 – cam noi, nu? – şi poate s-ar fi trezit expulzaţi amărâţii ca din trompă de elefant. Nici n-ar şti cum îi mai cheamă dup-aia, darămite în ce anotimp sunt. Apropo, ce-mi place mie primăvara! Ce lumină draguţă e azi, ce frumuşele sunt casele astea din carămidă care zboară pe lângă geamul trenului… Şi ce necunoscute îmi par! Tulai Vetă, da’ total necunoscute! Oare pe unde suntem, de nu recunosc nimic? Ce zice afişajul electronic? Nimic, evident, că iar nu merge! Iar m-a faultat javra de Hammersmith, ăsta mereu ori întârzie, ori are ceva hibă, mama lui de tren ameţit şi roz! Da’ vocea? Unde e vocea? Doamne iartă-mă, parcă-s aia cu halatu’ şi întrebările de 2 lei. Ah, aici e vocea! Ce zice? Suntem la Barking? Ah, da??? Deci am ratat coborârea cu cinci staţii. Numai cinci. Mă pufneşte râsul. Dar e voie să râd singură coborând din tren. Hai să pun cartea în geantă şi să mă mut la peronul de vizavi. Se cam înserează deja… cred că o să intru la magazin în drum spre casă şi să iau pâine, lapte de soia şi nişte legume… asta seară o să avem la cină salată de cartofi…