Cum să  obţii un job în Londra

Din experienţa personală, consider că este mult mai uşor să îţi găseşti job în Londra decât pe piaţa de muncă germană. Fie că oraşul e uriaş, fie că firmele sunt mereu în căutare de personal cu skillsuri multiple şi bine definite ori poate există o mai mare flexibilitate în tot ce ţine de fenomenul multi-culti, cert e că zic că merită încercat. Ce mi-a prins mie, însă, extrem de bine a fost rigoarea şi meticulozitatea pe care le-am deprins în Germania, iar verbele – aşa asemănătoare cum sunt – nu le-am ales întâmplător.

NU firmelor intermediare

Ca să supravieţuieşti în una din cele mai scumpe capitale ale lumii ai nevoie de un plan şi de paşi concreţi, sistematici. Nu incurajez deloc contactarea firmelor intermediare, toate comisioanele pe care le percep sub forma a 300-400 de lire sunt ilegale. În plus, în majoritatea cazurilor job-urile obţinute în urma unor astfel de aranjamente se dovedesc un dezastru, în sensul că nici plata nu e cea promisă, nici cazarea nu e ok, iar angajatorul britanic nici măcar nu are habar de poveştile vândute la pachet promoţional, cică, de firma română.

Cum aplicăm?

Ce susţin eu este aplicarea sistematică, prin trimiterea de CV-uri şi postarea lor pe site-uri de profil (www.reed.co.uk, www.caterer.com). Am început să trimit CV-uri cu trei săptămâni înainte de a ateriza în Marea Britanie (United Kingdom-UK), astfel că primul interviu şi job obţinut l-am avut deja a doua zi după sosire. Ce este diferit faţă de sistemul german este faptul că CV-ul trebuie dublat doar de scrisoarea de intenţie, fără diplomele traduse legalizat. În plus, odată postat CV-ul pe site-urile respective şi odată trimise aplicările online, ajungi să fii înregistrat în baza de date a diferitelor firme de recrutare, care te contactează de îndată ce au posturi compatibile cu abilităţile/competenţele tale. Cunoaşterea limbii engleze este un „must have”, iar cu cât mai multe limbi străine stăpâneşti, cu atât mai bine. Când eşti în Londra, trebuie să fii extrem de adaptabil şi să te pliezi pe sistemul britanic. Dacă în România ori chiar şi în Germania a avea un post pentru cinci zile, o lună sau trei luni este un lucru privit chiorâş, în Londra este absolut firesc.Proiectele temporare sunt la ele acasă, iar piaţa muncii este atât de dinamică, încât înainte de a finaliza un job, firmele de recrutare te contactează pentru a-ţi propune alte contracte. Totul se mişcă lejer, iar de eşti deschis noilor oferte şi vrei într-adevăr să munceşti, ai toate şansele să obţii o poziţie bună şi sigură, în cadrul unei multinaţionale.

Un alt lucru demn de reţinut este că acelaşi firme de recrutare amintite anterior îţi păstrează CV-ul şi îl verifcă mereu pentru posturile disponibile în baza lor de date. Ca urmare, chiar şi după ce eşti angajat cu contract permanent te caută pentru a-ţi oferi un post în altă parte a Londrei, a Marii Britanii sau a mapamondului, pentru care skillsurile tale s-au dovedit compatibile.

NINO sau National Insurence Number

Tot ca prioritate odată ajuns în UK este aplicarea pentru NINO – National Insurence Number, cel care te identifică în sistemul de taxe şi asigurare socială. Pentru a aplica, trebuie să fi aterizat cu cel puţin 24 de ore în urmă pe pământ britanic, iar la întâlnirea care urmează cam peste o săptămână trebuie să prezinţi paşaportul, certificatul de naştere în original şi dovada adresei. După completarea cererii, NINO este livrat prin poştă, în decurs de circa şase săptămâni.

Bănci, chirii, taxe şi impozite

Tot de paşaport şi de dovada adresei este nevoie şi la deschiderea unui cont bancar, angajatorii britanici cerând neapărat un cont la o bancă din UK  pentru a-ţi livra salariul. Acesta este virat în cont săptămânal, dacă ai un contract temporar, în timp ce pentru majoritatea job-urilor permanente plata se face lunar, de obicei în ultima zi a lunii. La semnarea contractului de muncă este nevoie întotdeauna de paşaport, astfel că dacă poţi trece graniţa doar cu buletinul, paşaportul rămâne unul din documentele de care nu te poţi lipsi în Marea Britanie. O altă diferenţă între sistemul german şi cel britanic este acela că, în timp ce în primul dintre cazuri, taxele şi impozitele aplicate sunt mari, mai ales dacă eşti în clasa e impozitare 1 (necăsătorit, fără copii), în UK pentru primele 10.000 de lire impozitul plătit este minim.

Acest lucru nu este deloc de neglijat, în condiţiile în care în Londra ai nevoie de un plan amănunţit ca sa te poţi susţine financiar. Chiria nu este plăită neapărat lunar, ci săptămânal, iar ca să-ţi dai seama cât ai de achitat într-o lună ajungi la calcule matematice, asta însemnând cel mai adesea că înmulţeşti suma săptămânală cu 4,33.

Concediul de boală – mai deloc

La fel ca în Germania, odată angajat, eşti asigurat pentru pachetul minim de servicii medicale. Pe de altă parte, o deosebire ca de la cer la pământ între cele două ţări priveşte concediul de boală: dacă la nemţi poţi sta acasă, bolnav fiind, până la şase săptămâni, primind salariul integral, iar apoi se trece într-o perioadă care poate fi extinsă până la 2 ani, cu plata a 70 la sută din salariu asigurată de Casa de Sănătate, în UK ai dreptul la trei zile concediu de boală pe an. Să le numim simplu zile de boală, sugerez eu, că un aşa concediu scurt în care să te pui pe picioare nu prea există, în înţelegerea mea.